Home > Marketing politic în alegerile locale din 2008 la Arad > Marketing politic în alegerile locale din 2008 la Arad

Marketing politic în alegerile locale din 2008 la Arad


 

 

Introducere

Comunicarea politică în campania electorală s-a dovedit a fi esenţială pentru oamenii politici. Ei trebuie însă să înţeleagă că în urma realizării unei bune comunicări cu jurnaliştii politici, mesajul ajunge la electorat nealterat. Jurnalistul este cel care poate influenţa prin interpretare, reinterpetare, chiar trunchiere, modul în care mesajul politic ajunge la public. Presa este considerată inamicul public al multor politicieni români.

În acest volum am analizat un caz concret de tânăr politician român care având în spatele său o structură bine pusă la punct a reuşit o premieră în Aradul post-decembrist: a convins arădenii să-l voteze de două ori, fiind unicul primar post-revoluționar al Aradului cu două mandate. Prezentarea este cu atât mai actuală cu cât ne apropiem de momentul unui nou proces electoral, în anul 2012, când fotoliul de primar al Aradului va fi din nou în joc. Analiza modelului de succes folosit de Gheorghe Falcă în anul 2008 poate fi utilă pentru orice candidat care se va lansa în cursa electorală în anul 2012.

Aradul este un oraş din vestul României, cu 158.975 alegători înscrişi pe listele de vot în campania electorală pentru alegerile locale din 2008. Spre deosebire de alte oraşe, aici nu s-a putut impune o anume „reţetă” de partid. Arădenii s-au considerat întotdeauna europeni şi nu uită adesea să spună că ei sunt mai aproape de Viena decât de Bucureşti. Gheorghe Falcă, primarul de două mandate al Aradului a înţeles foarte repede acest lucru şi s-a adaptat. Este un politician tânăr, despre care unora le place să afirme că are principala calitate de a fi finul lui Traian Băsescu. Falcă a demonstrat că deşi nu este arădean get-beget, a înţeles mai bine ca alţi contracandidaţi arădeni ce vor arădenii: mai puţine vorbe şi mai multe fapte. De câţiva ani întreg oraşul este un şantier, iar cartierele tradiţionale de case au început să arate ca de la „oraş”. Când a preluat fotoliul de primar al Aradului, în anul 2004, Aradul era un oraş canalizat într-o proporţie de 55%, iar acum, a ajuns la 99%. În 2004, în Arad erau 400 de străzi neasfaltate, acum acestea sunt extrem de puţine şi vor fi asfaltate în totalitate în 2011, după finalizarea lucrărilor de introducere de reţele de gaz şi canalizare. Falcă a beneficiat de sprijinul unor importante firme de consultanţă, care, se pare, l-ar fi consiliat şi pe naşul său, Traian Băsescu, pe când era primar al Capitalei. Aşa a început proiectele, a obţinut banii şi au început lucrările. La un moment dat, spre finalul mandatului său i se spunea că e penibil că toată ziua merge la Bucureşti să obţină bani pentru autostradă, iar Aradul nu are nimic cu autostrada. Gheorghe Falcă a reuşit să-şi impună punctul de vedere şi culoarul autostrăzii IV conţine şi centura Aradului, adică 12 kilometri de drum şi un pod peste Mureş.

Gheorghe Falcă nu a fost un primar iubit de presa locală. Probabil că nici comunicarea sa cu jurnaliştii nu a fost foarte bună, el încercând să discute în date tehnice anumite proiecte şi în faţa planşelor, în timp ce jurnaliştii erau absolvenţi de filologie, în cel mai bun caz, şi nu înţelegeau nimic din denumiri ca PUD, PUZ, studiu de fezabilitate etc. Apoi au intervenit problemele sale legate de dosarele penale instrumentate de DNA, acestea fiind intens mediatizate. Pentru a obţine un al doilea mandat, lupta sa cu ceilalţi contracandidaţi a fost puternică. Cei mai importanţi contracandidaţi aveau experienţă în administraţie publică: viceprimarul din timpul primului său mandat, doi foşti primari ai Aradului şi câţiva consilieri locali. Cu toate acestea, în dorinţa lor de a ajunge primari ai Aradului, au făcut aceeaşi greşeală: au promovat agresiv o campanie negativă la adresa lui Gheorghe Falcă. Ei nu l-au criticat pentru că acesta a făcut şi greşeli în timpul mandatului, nu au venit cu dovezi clare de irosire a banului public, ci l-au atacat pentru că poartă un ceas scump, că s-a pozat cu fetiţa şi soţia pentru campania electorală etc. Nici unul dintre contracandidaţi nu a venit cu soluţii clare pentru oraş, cu proiecte viabile, având identificată sursa de finanţare. Toţi intenţionau să construiască, să ofere arădenilor tot ce şi-ar putea dori, în momentele în care îşi mai aminteau şi de arădeni fiind preocupaţi de războiul lor cu Gheorghe Falcă. Consilierii de imagine şi cei de marketing ai campaniilor lor electorale erau trimişi de conducerile de partide de la Bucureşti şi nu prea ştiau ce ar fi bine pentru oraşul de pe Mureş. Practic, campania electorală pentru alegerile locale din 2008, de la Arad a fost un război Falcă împotriva tuturor. S-a ajuns la disperare din partea unor politicieni pentru a se promova, a se „vinde” electoratului pentru a avea cât mai multe voturi. Astfel, candidatul PSD la Primăria Aradului, Dorel Căprar a apelat la… Dumnezeu: afişele sale cu care a împânzit Aradul erau o imagine a candidaţilor de consilieri ai partidului (adică a 11 dintre ei), grupaţi în jurul unei mese lungi în jurul candidatului Căprar, cu celularele la vedere, într-o atitudine ce aduce aminte, pentru cei cu imaginaţie bogată, de celebrul tablou al lui Leonardo da Vinci, „Cina cea de Taină”. Apoi, PSD a „coborât” pe pământ şi a adoptat o altă strategie de campanie electorală, bazându-se pe zicala că „totul trece prin stomac”: lansare cu mici, bere şi muzică populară, transport gratuit cu autocarul la cumpărături în Ungaria, înainte de sărbătorile pascale. Contracandidaţii lui Falcă au promis 20.000 de locuinţe sociale pentru arădeni, taxe, impozite şi preţuri mai mici (!?) şi chiar rezolvarea traficului în municipiul Arad. Deşi pastorul unei importante biserici baptiste din Arad, Dorel Popa, contracandidat al lui Gheorghe Falcă, beneficiind de consultanţi americani, a avut una dintre cele mai negative campanii electorale. Practic, candidaţii PC, PNL şi PNG au avut o singură ţintă: Gheorghe Falcă. Falcă a decis să le trimită flori celor ce-l critică. „Noi am construit până acum şi vom construi în continuare iar dacă cetăţenii se declară mulţumiţi înseamnă că noi ne-am făcut datoria. Noi construim şi nu vrem să murdărim”, a susţinut el în timpul campaniei electorale. [33]

Deşi nimeni nu spera ca Gheorghe Falcă să câştige Primăria Aradului din primul tur, campaniile negative la adresa sa l-au victimizat în ochii arădenilor care erau speriaţi că dacă Falcă nu mai ajunge primar, rămân fără canalizare sau cu strada neasfaltată, aşa cum a fost până atunci. Aşa că, mulţi şi-au spus: „Nu contează că are probleme, toţi fură dar Falcă cel puţin a construit ceva în Arad!”, au ieşit la vot şi Falcă a ieşit primar din primul tur cu 66,67 %, iar PD-L Arad avea să se claseze pe primul loc într-un clasament intern al partidului, obţinând la Arad 15 din cei 21 de consilieri locali. În acest context, PD-L putea impune doi viceprimari, dar a considerat că democraţia va avea de suferit pentru că se va ajunge uşor la dictatură şi unul dintre cele două posturi de viceprimari ai Aradului a revenit în urma negocierilor UDMR, care şi-a păstrat acelaşi viceprimar din ultimele trei mandate, Levente Bognar.

Sorin Trocan

Mass-media şi mediul politic

De foarte multe ori, românul de rând şi-a pus întrebarea de ce se dă o asemenea amploare politicului în cadrul ştirilor de la televizor, radio, presă scrisă sau electronică. Răspunsul este extrem de simplu: totul se rezumă la politică. Dacă analizezi cu atenţie scumpirea pâinii, este tot mediatizare politică pentru că politicul a hotărât ridicarea preţurilor. Partidele politice au ca principal obiectiv cucerirea, deţinerea şi exercitarea puterii politice.

În acest context, un rol important îl are jurnalistul şi claritatea ştirii pe care o redactează. Jurnalistul este cel care poate influenţa prin interpretare, reinterpetare, chiar trunchiere, modul în care mesajul politic ajunge la public. Presa manipulează după bunul plac şi interpretează declaraţiile pe care le fac politicienii. De obicei, politicianul român îl consideră pe jurnalist nu partenerul prin care îşi transmite mesajul către electorat, ci principalul său duşman. Există un curent influent în rândul formaţiunilor politice şi al liderilor de opinie politici din România, cum că „presa ar fi duşmanul numărul 1 al omului politic”. Când jurnalistul deranjează puterea politică cu vreo anchetă documentată, prin care arată că unii politicieni nu sunt chiar atât de integri cum vor să pară, ziarul riscă să nu mai ajungă la cititori. În Raportul „Libertatea presei în România în anul 2008”, publicat în mai 2009, Agenţia de Monitorizare a Presei menţionează că în România continuă presiunile politice la TVR, continuă practica unor clienţi de publicitate de a ameninţa instituţiile media cu retragerea publicităţii ca urmare a unor nemulţumiri legate de politica editorială, distribuţia publicaţiilor tipărite este încă un segment vulnerabil actelor de cenzură,  presa este părtaşă la tentativele autorităţilor de manipulare a opiniei publice. Opoziţia se erijează de cele mai multe ori în apărătorul libertăţii presei, până în momentul în care ajunge la putere. [6] Un politician care doreşte să se impună în politică, trebuie să beneficieze de o strategie de marketing. La fel ca orice produs de pe piaţă, omul politic trebuie „să se vândă bine”, iar rezultatul „vânzării” lui sunt voturile pe care le obţine în campania electorală.

Un rol important în viaţa unui om politic îl au consilierii de imagine. Ei alcătuiesc o strategie de marketing pentru „a-şi vinde produsul”. Pentru ei este însă o provocare mare, deoarece, în foarte multe cazuri, politicienii care se cred „pe val” au iniţiative personale, de moment care ar putea duce la pierderi importante de procente. Publicitatea politică a devenit un segment extrem de important şi nu este o invenţie românească. Se estimează că „procesul” a început în Statele Unite în timpul campaniei prezidenţiale din 1952 a lui Eisenhower, primul care a folosit spoturile publicitare în politică. Cei mai avantajaţi sunt politicienii care au „în spate” un partid aflat „pe val”. Independenţii trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar, iar şansele lor sunt mai mici, neavând un angrenaj de partid care să muncească pentru ei. Cât costă publicitatea politică? Dublu decât orice campanie pentru orice produs comercial, susţin specialiştii. Dar, unii politicieni sunt avantajaţi şi folosesc, desigur ilegal, banul public în publicitatea politică. Manipularea este tot mai des folosită în campaniile electorale. Un caz flagrant de manipulare a fost prezentarea în timpul ultimei campanii electorale din România, cea de alegere a preşedintelui, a unui filmuleţ în care Traian Băsescu ar fi lovit un copil într-o întâlnire publică. Ulterior, specialiştii au demonstrat că a fost vorba despre un trucaj, dar „piatra a fost aruncată” şi oameni care poate l-ar fi votat pe Traian Băsescu au preferat să nu iasă la vot, având o urmă de îndoială în suflet. De fapt, prin mogulizarea presei româneşti, s-a ajuns la situaţii extrem de penibile în ultimele campanii electorale româneşti.[33]

Pentru orice om politic, important este sondajul de opinie. În urma unui sondaj bine efectuat acesta ştie exact unde se situează în clasamentul candidaţilor la alegeri. Sondajul poate să-i arate politicianului şi unde ar mai trebui să insiste cu iniţiativele legislative pentru a mai câştiga voturi. Din păcate, pe piaţa românească a institutelor de sondare a opiniei publice există interese mari. Un caz clar, dovedit, a fost ultima campanie electorală cu care s-a confruntat România, cea de alegere a preşedintelui din anul 2009. S-a demonstrat că nu avem instituţii cu independenţa testată în bătălii politice şi că avem sondaje de casă, televiziuni de casă, ziare de casă, partide de casă. Aşa s-a ajuns la situaţia penibilă ca la închiderea urnelor din seara de 6 decembrie 2009 să vedem, conform sondajelor, doi câştigători, ambii bucurându-se că au convins electoratul să-i voteze. Pentru scurt timp, România, conform sondajelor, a avut doi preşedinţi.

Jurnalismul politic în România

După cunoscutul analist politic Claudiu Săftoiu, „jurnalismul politic reprezintă acel segment al comunicării în masă care se realizează – într-un proces continuu de reciprocitate – comunicarea între consumatorii de media şi mesajul politic, pe paliere naţionale şi transnaţionale direct conectate. Jurnalismul politic influenţează în mod decisiv puterea de penetrare, calitatea şi coerenţa mesajului politic.” [4]

Jurnalistul este cel care poate influenţa prin interpretare, reinterpetare, chiar trunchiere, modul în care mesajul politic ajunge la public. În acelaşi timp, modificarea abordării mass-media faţă de ştirile politice prin reducerea mediatizării declaraţiilor politice, a dezbaterilor pe acte normative, sau a prezentării poziţiilor oficiale ale autorităţilor, au sporit dificultatea omului politic de a-şi putea transmite mesajul către electorat. Jurnalistul preferă actualitatea şi senzaţionalul, pentru că acestea aduc audienţă sau cititori, iar divertismentul produce cele mai relevante ştiri. Efectul principal al schimbărilor din spaţiul media, susţine Adrian Constantin de la Institutul PRO, remarcat de o pleiadă impresionantă de autori, mai ales în ultimii treizeci de ani, îl constituie încercările politicienilor de a se adapta. Astfel, comunicarea politică a devenit un hibrid între informaţie şi divertisment, realitate identificată deja sub conceptul cunoscut drept info-tement (o combinaţie între termenii information şi entarteiment). În cartea sa „Jurnalismul politic”, apărută în Editura Trei în anul 2003, Claudiu Săftoiu atrage atenţia asupra decredibilizării instituţiilor politice şi trivializării politicului, concomitent cu creşterea importanţei individuale a politicianului, în urma noii atitudini a presei. Astfel, în faţa imobilismului ideologic tind să se afirme personalităţile carismatice. Un caz concret este al omului politic Traian Băsescu, un politician carismatic, sau al lui Ion Iliescu. Analistul politic Claudiu Săftoiu trage concluzia: „presa a preluat rolul tradiţional al partidului de transmiţător de mesaj politic ceea ce face ca în campaniile electorale, jurnaliştii politici să fie mai importanţi decât politicienii înşişi”, iar mass-media decide ce personalitate merită sau nu atenţia electoratului. [4]

Relaţiile presă-politic

În ceea ce priveşte relaţiile dintre politic şi mass-media, teoriile sunt diverse. Unii analişti politici spun că media şi-a extins capacităţile de influenţare în mod exponenţial cu masificarea. Deci, presa se constituie într-un supraveghetor al vieţii politice, concentrând atenţia publică asupra unor instituţii, personalităţi sau evenimente şi sancţionând abaterile de la norme. Presa oferă legitimitate socială mesajului politic prin aducerea sa în atenţia publică, ceea ce obligă mediul politic să se supună regulilor de colaborare cu mass-media. Presa interpretează mesajul sau evenimentul politic aducând în atenţie numai acele elemente pe care le consideră relevante, ceea ce poate duce la deformări intenţionate. Analiştii politici cred că o funcţie importantă a presei este socializarea, care se realizează prin prezentarea realităţilor în termenii antitezei, fără nuanţe.

În cartea sa „Jurnalismul politic”, Claudiu Săftoiu vizează sublinierea vulnerabilităţilor presei, generate de condiţionările specifice din activitatea acestei instituţii, vulnerabilităţi pe care politicieni pot şi încerca să le speculeze. Provenind din rândul mass-media, Claudiu Săftoiu vorbeşte despre aceste lucruri atât din punctul de vedere al jurnalistului, cât şi al analistului politic. El crede că principalele slăbiciuni ale mass-media ar fi respectarea deadline-urilor, obligativitatea citării surselor, regimul acreditărilor etc. Informaţia oferită cu puţin timp înainte de apropierea termenului limită de către o personalitate politică importantă despre un fapt la fel de important poate fi cu uşurinţă preluată şi ulterior relatată într-o viziune non-critică. Însă, politicienii deşi ştiu termenul limită pentru declaraţii în funcţie de apariţia la un anume buletin de ştiri sau ziar, pentru ca declaraţiile lor să nu mai poată fi comentate din lipsă de timp, preferă să le facă în ultima clipă. Jurnaliştii pentru a nu pierde informaţia, preiau ştirea, urmând ca aceasta să fie comentată ulterior. Din cauze similare, când jurnalistul află un subiect „tare”, dar nu-l poate confirma, se foloseşte metoda „pe surse”. [4] De multe ori există pericolul ca informaţia să fie inexactă. Există totodată riscul ca, prin astfel de procedee, să fie transmise zvonuri, cu efecte negative asupra veridicităţii informaţiei, dar eficace din punct de vedere al unei strategii de comunicare politică cu scop manipulativ. Jurnaliştii spun că unul dintre trucurile politicienilor de a scăpa de participarea celor incomozi la un anume eveniment este folosirea acreditărilor, pe care, de cele mai multe ori, le primeşti după finalizarea manifestării.

Analistul politic Claudiu Săftoiu consideră că politicienii se bazează pe cunoaşterea normelor şi regulilor jurnalistice, pentru a putea influenţa sau manipula relatările de presă: „cei care se pricep la regulile şi normele jurnalistice au posibilitatea de a manipula relatările din presă. Folosindu-se în mod strategic de nevoile şi constrângerile din mass-media, consilierii în relaţii publice şi managerii de presă, dar şi indivizii şi diversele grupări pot determina ceea ce este relatat de presă şi felul în care evenimentele sunt prezentate”. [5]

Cel mai important eveniment din viaţa partidelor politice este campania electorală. Presa are un rol determinant şi în construirea imaginii unui politician. Politicianul român nu este capabil să-şi proiecteze acţiunile în aşa fel încât să se poată poziţiona în conştiinţa publică. Lipsa de consecvenţă a politicienilor le aduce deservicii majore: electoratul nu îi poate identifica şi fixa în conştiinţă. Rezultatul este banal: piaţa politică din România abundă de politicieni – „eroi politici de o zi”.

Jurnalistul, duşmanul politicianului

Cum vede omul politic relaţia cu jurnalistul? Când jurnalistul se lasă cumpărat, „lingând supus mâna care-l hrăneşte”, el a devenit mercenarul foarte uşor de manipulat. Există porecle în rândul jurnaliştilor care se încadrează în acest gen: jurnalistul-bere, jurnalistul-milion etc., în funcţie de modul în care acesta se lasă cumpărat. Majoritatea motivează că „se prostituează” din cauza salariilor foarte mici, care de cele mai multe ori sunt de fapt doar plată pentru drepturile de autor. Când jurnalistul a îndrăznit să-l critice sau să-l demaşte pe politruc, atunci devine inamicul nr. 1, e bătut, umplut de sânge şi ajunge să zacă pe vreun pat de spital. Când politicienii sunt patroni media, iar jurnaliştii sunt angajaţii ziarului, postului de radio sau TV şi nu mai prididesc cu laudele pentru stăpân şi cu înjurăturile la adresa inamicilor acestuia, atunci sunt „băieţi buni”. În restul timpului, politicianul zâmbeşte la oamenii din presă ca un „doberman” gata să muşte, dar care încearcă să lase impresia că e un nevinovat „căţeluş de pluş”.

De obicei, politicianul român îl consideră pe jurnalist nu partenerul prin care îşi transmite mesajul către electorat, ci principalul său duşman. Există un curent influent în rândul formaţiunilor politice şi al liderilor de opinie politici din România, cum că „presa ar fi duşmanul numărul 1 al omului politic”.

Ce se întâmplă cu jurnalistul român când „deranjează” politicul cu câte o anchetă? Ziarul nu mai ajunge la cititori. Un caz concret a avut loc în data de 19 mai, în toiul campaniei electorale pentru alegerile locale, când cotidianul local „Gazeta de Sud” a dispărut de la aproape toate punctele de vânzare din Craiova. Ziarul conţinea o anchetă despre modul în care preşedintele Consiliului Judeţean Dolj intrase în posesia unei vile în centrul oraşului Craiova. Sau, dacă politicianul este mai „tare”, atunci obţine sentinţe ca să oprească ziarul. Liviu Dragnea, vicepreşedinte al PSD şi totodată preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a cerut Judecătoriei Alexandria să emită o ordonanţă preşedinţială în baza art. 581 din Codul de Procedură Civilă prin care se solicita „sistarea difuzării ziarului Gazeta de Sud Est pe raza judeţului Teleorman până la finalizarea acestor campanii” (n.n. campaniile electorale din 2008). Instanţa a respins cererea lui Liviu Dragnea. Sesizată de Agenţia de Monitorizare a Presei să exprime un punct de vedere în legătură cu această situaţie şi să anunţe public dacă se solidarizează cu Dragnea sau condamnă comportamentul acestuia, conducerea PSD nu a avut nici o reacţie. Pentru o perioadă, ce-i drept, scurtă, Liviu Dragnea a fost ministru al Administraţiei şi Internelor, susţinut de PSD. [6]

În Raportul „Libertatea presei în România în anul 2008”, publicat în mai 2009, Agenţia de Monitorizare a Presei menţionează că în România continuă presiunile politice la TVR, continuă practica unor clienţi de publicitate de a ameninţa instituţiile media cu retragerea publicităţii ca urmare a unor nemulţumiri legate de politica editorială, distribuţia publicaţiilor tipărite este încă un segment vulnerabil actelor de cenzură,  presa este părtaşă la tentativele autorităţilor de manipulare a opiniei publice. [6] Opoziţia se erijează de cele mai multe ori în apărătorul libertăţii presei, până în momentul în care ajunge la putere.

Printre cele mai importante tehnici care facilitează transmiterea coerentă a mesajului politic, este folosită tehnica menţinerii comunicării  în raporturile sale profesional-politice de către politician. „Tehnica transmiterii mesajului politic este esenţială pentru ca electoratul să fie convins de justeţea acestuia. Idei politice strălucite, proiecte constructive şi de anvergură s-au năruit, după ce au fost transmise deficitar spre audienţă politică. De altfel, maniera de transmitere a mesajului asigură în proporţie covârşitoare succesul unei întreprinderi sau acţiuni politice. Personalităţile care reuşesc să transmită concis, scurt şi sugestiv propriul mesaj ajung cu uşurinţă la publicul-ţintă, la electorat”, consideră analistul politic Claudiu Săftoiu. [4] Scena politică românească este caracterizată în prezent de conflicte şi jocuri la toate nivelurile sale. Puterea se luptă cu opoziţia, opoziţia se luptă cu puterea, iar consecinţele acestor evoluţii tind spre o criza de reprezentativitate a electoratului de către clasa politică. Atât presa, cât şi politicienii au un rol determinant în deprecierea încrederii populaţiei în politic. Astfel, interesul presei pentru conflict şi conflictualitatea politicienilor acţionează simultan pentru decredibilizarea mediului politic în ochii opiniei publice.

Metode şi tehnici de comunicare politică

Cei neimplicaţi în viaţa politică îşi pun mereu întrebarea: de ce trebuie să citim în presă şi să vedem la televizor ştiri despre oamenii politici, despre partidele politice şi despre realizările politicienilor. Poate, pentru că totul este politică. Dacă analizezi cu atenţie scumpirea pâinii, este tot mediatizare politică pentru că politicul a hotărât ridicarea preţurilor. Obiectivul partidelor politice este cucerirea, deţinerea şi exercitarea puterii politice.

Presa şi audiovizualul îndeplinesc, din ce în ce mai mult, un rol activ în modelarea personalităţii oamenilor, în modificarea mentalităţilor, în determinarea atitudinilor. Din acest punct de vedere, mass-media nu sunt doar un instrument de circulaţie liberă a informaţiei, ci şi un mijloc de blocare şi deformare a informaţiei, întrucât pot elabora o falsă realitate, diferită de cea adevărată. Indiferent de formele lor şi de mijloacele utilizate (cuvânt tipărit, sunet, imagine etc.), mass-media îndeplinesc, după caz, ori după dorinţa celui care le controlează, unele şi aceleaşi funcţii: mijloc de mobilizare politică, factor de manipulare şi, uneori, instrument de „neutralizare” sau de dezactivare socială. Mediatizarea vieţii politice are efecte ambivalente: pe de o parte multiplică posibilităţile de informare ale cetăţenilor, iar pe de altă parte amplifică puterea forţelor politice de a manipula masele.

Marketingul politic

Oamenii politici au fost întotdeauna convinşi de puterea de influenţă a mass-media şi au încercat, în consecinţă, să le folosească în interese partizane. Viaţa politică a fost mereu mediatizată. Dacă ne întoarcem în Antichitate constatăm că „oamenii politici” (deşi atunci aveau alte denumiri) au încercat dintotdeauna să convingă poporul cu ajutorul tehnicilor şi al procedeelor special adaptate în acest scop. Secolul al XX-lea s-a caracterizat printr-un avânt considerabil al mijloacelor de comunicare de masă. Apar ziare, radioul, televizorul, apoi internetul. Mediatizarea vieţii politice cunoaşte noi forme, acestea fiind folosite în funcţie de grupul ţintă căruia i se adresează un anume mesaj politic. Însă, marketingul politic are un rol decisiv în abordarea comunicării politice. Michel Bongrand defineşte marketingul politic ca „un ansamblu de tehnici având ca obiectiv să favorizeze adecvarea unui candidat la electoratul său potenţial, să îl facă cunoscut de către un număr cât mai mare de alegători, să creeze o diferenţiere faţă de concurenţi – şi adversari – şi, cu un minimum de mijloace, să optimizeze numărul  de sufragii pe care trebuie să le câştige în timpul campaniei”. [37].

O altă definiţie îi aparţine lui Philip Kotler: „interacţiunea socială între două unităţi, una dintre acestea (candidatul) urmărind să obţină un răspuns dorit de la cealaltă unitate socială (alegătorii), al cărei răspuns este liber, dar susceptibil de a fi influenţat prin anumite beneficii care pot fi oferite de către prima unitate socială”. [39] La rândul său, profesorul francez Denis Lindon consideră că marketingul politic reprezintă „un ansamblu de teorii şi metode de care pot să se servească organizaţiile politice şi puterile publice, atât pentru a-şi defini obiectivele şi programele, cât şi pentru a influenţa comportamentele cetăţenilor”.

Despre apariţia şi dezvoltarea marketingului social-politic s-a discutat mult. Kotler şi Roberto amintesc de campaniile desfăşurate în Roma antică în scopul eliberării sclavilor fără a vorbi, ce-i drept, despre marketing social, ci despre campanii sociale.

O primă abordare teoretică a problemei definirii strategiei de marketing electoral, aparţine lui Michel Noir. Pornind de la un foarte cunoscut articol al lui Philip Kotler, publicat în 1973, Noir realizează o adaptare a strategiilor de marketing care pot fi formulate în funcţie de stările cererii la specificul activităţii electorale. [38] Pornind de la o posibilă paralelă cu lumea teatrului, Roger-Gerard Schwartzenberg identifică patru tipuri principale de imagini pe care poate să le dorească un candidat, considerându-le un fel de roluri pe care candidaţii trebuie să şi le asume: eroul; omul obişnuit; liderul seducător; părintele naţiunii. La stabilirea strategiei de marketing electoral, trebuie avute în vedere: obiectivele stabilite; structura electoratului; atitudinea faţă de cerinţele electoratului; atitudinea faţă de concurenţă; resursele disponibile.

Şi în marketingul politic se discută despre politica de produs. Există două teorii, care stau la baza produsului electoral: teoria maximizării voturilor şi teoria maximizării pluralităţii. Produsul electoral este alcătuit, în optica de marketing, din aceleaşi patru categorii de componente ca şi produsul clasic: componente corporale, componente acorporale, comunicaţiile cu privire la produs, imaginea produsului.

În cazul marketingului electoral, preţul unui candidat este reprezentat de gradul de acceptare a respectivului candidat, care depinde de credibilitatea acestuia în rândurile electoratului. În plan electoral, aceasta se traduce prin următoarele recomandări: un candidat cu o imagine bună trebuie să-şi fixeze un preţ ridicat (să facă puţine promisiuni), riscând, în cazul în care mizează o vreme îndelungată pe un preţ scăzut (multe promisiuni concrete) să îşi deterioreze imaginea, datorită imposibilităţii de a respecta toate aceste promisiuni. În schimb, unui candidat care are o imagine necorespunzătoare nu îi va folosi la nimic să practice un preţ ridicat (promisiuni puţine), deoarece această tactică nu are cum să contribuie la îmbunătăţirea imaginii sale.

Analistul politic, fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu a concluzionat: „Pentru elaborarea unei strategii de comunicare politică este necesar să înţelegeţi foarte bine „cazul”, să îi faceţi profilul, să construiţi tabelul plusurilor şi minusurilor, să faceţi o cercetare de teren completă, să cunoaşteţi slăbiciunile şi atuurile „cazului””. [40]. Campaniile marketingului politic trebuie să ţină cont de rezultatele care se doresc: campanie de imagine (promovarea unui partid, a unui personaj politic, a unei idei etc.), campanie de informare, de prevenire a unei crize, de combatere a crizei deja existente etc. Stabilirea publicului ţintă impune de asemenea selectarea instrumentelor de marketing. Într-un fel se creează campania de imagine, în alt mod se abordează o campanie de combatere a unei crize sau de impunere a unei idei care poate să nu se bucure de simpatia populară, dar care e necesară .

Consilierul de imagine

Un rol important în viaţa unui om politic îl au consilierii de imagine. Ei alcătuiesc o strategie de marketing pentru „a-şi vinde produsul”. Pentru ei este însă o provocare mare, deoarece, în foarte multe cazuri, politicienii care se cred „pe val” au iniţiative personale, de moment care ar putea duce la pierderi importante de procente. Personajele politice au darul să fie „neliniştite”, să aibă iniţiative pe care să nu le comunice echipei şi să creeze surprize de parcurs. Acest mod de comportament într-o campanie este absolut devastator. În marketingul politic, fiecare pas trebuie să se susţină de următoarea mişcare. Jocul dominoului reprezintă mecanismul după care funcţionează o strategie, de exemplu, a campaniei electorale. De exemplu, în 1965, pentru prima oară în Franţa, un om politic, Jean Lecanuet, a beneficiat de recomandările consilierilor de comunicare în timpul alegerilor prezidenţiale. În 1974 şi mai ales în 1981, protagoniştii campaniilor prezidenţiale au căutat să profite din plin de personalizarea programului lor graţie micului ecran. Astăzi trăim într-o societate în care tehnicile de seducere a alegătorilor prin intermediul mass-media au devenit foarte sofisticate: este vorba tot de orientarea argumentării într-un sens favorabil candidatului, fără a deforma însă mesajul. Viaţa politică nu se rezumă la arta de a comunica: activitatea guvernanţilor se bazează în egală măsură pe un ansamblu de decizii şi acţiuni care nu au nimic în comun cu tehnicile de comunicare. Dezbaterile şi reflecţiile în cadrul partidelor politice nu se reduc la simple discuţii formale menite să atragă atenţia jurnaliştilor. Mediatizarea vieţii politice devine totuşi din ce în ce mai evidentă: ea este indiciul că relaţiile dintre oamenii politici şi mass-media au evoluat mult în ultimul timp.

Audiovizualul a fost controlat ani de zile de către putere. De exemplu, în Franţa, ascunzându-se după paravanul secretului, oamenii politici i-au tratat adesea, în anii 1960-1970, pe jurnaliştii de radio şi de televiziune ca pe simple instrumente de promovare. Intervenţionismul ridicat la rang de principiu de guvernare i-a determinat atât pe generalul Charles de Gaulle, cât şi pe succesorii săi să exercite presiuni constante asupra celor mai înalţi responsabili din mass-media. Percepută ca voce a Franţei, după expresia lui Georges Pompidou, televiziunea a fost strict supravegheată: doar informaţia oficială avea drept de cetate în cadrul ei. A fost nevoie de experienţa „Desgraupes”, 1969-1972, după numele directorului informaţiei nonconformiste, dar şi de trecerea a aproape un deceniu pentru ca relaţiile dintre clasa politică şi jurnalişti să se modifice puţin câte puţin. Abia către sfârşitul anilor `70 şi începutul anilor `80 are loc o profundă schimbare de atitudine. Jurnaliştii sunt consideraţi interlocutori reali cu care guvernanţii dezbat cu plăcere problemele momentului. Viaţa politică franceză, cert influenţată de modelul Statelor Unite, în care mass-media au devenit a patra putere ca urmare a afacerii Watergate se adaptează rapid la noul context. Sunt reînnoite grilele cu emisiuni, apar alte genuri de emisiuni radiofonice. S-au organizat confruntări între un om politic şi o elită a jurnaliştilor (Clubul Presei, pe Europe 1 în 1976, Marele juriu RTL-Le Monde în 1981), inspirându-se din emisiunea americană „Meet the Press” (Întâlnire cu presa). [37]. La televiziune a fost adoptat principiul discuţiilor libere pe diverse subiecte. Însuşi preşedintele Republicii, François Mitterrand, accepta în 1985 să participe la o emisiune cu Yves Morousi, „Ça nous intéresse, Monsieur le Président” la sugestia consilierilor săi pe probleme de comunicare. Apoi, după 1990 situaţia pare a reveni la normal, iar presa franceză devine cu adevărat a patra putere în stat.

Cunoscutul critic Nicolae Manolescu, ambasador al României la UNESCO a caracterizat foarte direct presa franceză, comparativ cu cea românească, referitoare la oamenii politici: „Ştirile din presa franceză sau de la televiziune sunt mult mai seci decât la noi.  Noţiunea de „ştire” le este binecunoscută jurnaliştilor – se învaţă la şcoală. Dar nu şi acelora ce sunt obligaţi de prejudecăţi sau de rating să transmită pe posturi ceea ce cred ei că reprezintă o ştire. În 80% din cazuri, ştirile la noi nu sunt ştiri. Sunt cel mult informaţii. Sau apar ştiri care interesează pe foarte mulţi, dar acestea n-au nici o valoare. Francezii sunt ceva mai calmi. La noi, cam ca la uşa cortului, dar în esenţă se petrec cam aceleaşi lucruri. Globalizarea începe de la straturile superficiale – cele politice – şi se duce încet, încet în jos. Dincolo de spectacol, în politică tot cam ca la noi se întâmplă lucrurile. Minte foarte multă nu prea au politicienii de pe nicăieri.” [41]

Sondajul de opinie

Ce este şi cum a apărut sondajul de opinie şi de ce este el folosit de politicieni? Sondajul de opinie, în franceză sondage d’opinion,  este o metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestionarului şi a eşantionării. Termenul de sondaj de opinie este echivalent celui de Public Opinion Polls (engleză) şi a celui de Demoskopie (germană). Chiar dacă sondajele de opinie au apărut şi s-au perfecţionat din punct de vedere tehnic prin utilizarea lor pentru a cunoaşte opiniile alegătorilor şi pe această bază, pentru a prognoza comportamentul electoral, aceasta nu înseamnă că domeniul de aplicare al sondajului de opinie se restrânge la studiul preelectoral. Sondajele preelectorale dau însă posibilitatea evaluării preciziei cu care s-au măsurat opiniile. Primele sondaje de opinie organizate sunt legate de numele lui George Gallup, care, în 1928, susţine teza de doctorat în psihologie, „O metodă obiectivă pentru determinarea interesului cititorilor faţă de textele unui ziar”.

Ideile susţinute în această teză, adică necesitatea chestionării directe a publicului şi posibilitatea studierii pe grupuri reprezentative, sunt puse în practică cu ocazia alegerilor generale din 1934. Un an mai târziu, în 1935, este înfiinţat Institutul care va fi cunoscut în întreaga lume sub numele de Gallup Poll (Institutul American de Opinie Publică). Institutul şi-a dobândit o largă popularitate şi un prestigiu deosebit cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 1936, când majoritatea observatorilor politici înclinau să creadă în eşecul alegerii lui Franklin D. Roosevelt. Revista „Literary Digest”, pe baza lansării a 10 milioane de buletine de vot, din care au fost recuperate aproape două milioane, anunţase ca sigură victoria lui London, contracandidatul lui Roosevelt, care va obţine în final doar 370 de voturi din totalul de 531. Institutul Gallup a chestionat doar 5.000 de persoane, s-a pronunţat în favoarea lui Roosevelt şi sufragiile obţinute de acesta s-au apropiat cu o deviaţie de -6,8% de pronosticul dat de Institut.

Unii specialişti, printre care Jean Stoetzel, Alain Girard au considerat că acest succes constituie actul de naştere al sondajului de opinie.  În perioada 1936-1987 Gallup Poll a efectuat peste 7.000 de sondaje de opinie a căror precizie a crescut continuu. Deviaţia rezultatelor sondajelor preelectorale Gallup faţă de rezultatul urnelor, pentru perioada amintită a fost de 2,1%. În intervalul 1936-1950 deviaţia a fost 3,6%, în intervalul 1952-1970 de 1,7% şi în intervalul 1972-1984 de 1,2% (conform Gallup Poll accuracy record, The Gallup Report). Concomitent cu sondajele Gallup au fost inaugurate sondajele politice organizate de Elmo Roper. Rezultatele acestora au început să fie publicate în revista trimestrială „Public Opinion Quarterly”, care apare cu începere din 1937. Tot în 1937, datorită activităţii lui Lazarfeld ia fiinţă primul organism specializat de studiere a comunicaţiilor în masă, „Bureau of Applied Social Research”. La finele „deceniului cercetării opiniei publice” se înfiinţează sub conducerea prof. Hadley Cantril, „Biroul de cercetări al opiniei publice” la Princeton, iar un an mai târziu, în 1941, „Centrul Naţional de cercetare a opiniei publice”, de pe lângă Universitatea din Denver. [42]

Chiar eşecul unor pronosticuri electorale a impulsionat perfecţionarea sondajelor de opinie. Răsunătorul eşec al sondajului electoral din 1948, când s-a pronosticat victoria lui Dewy împotriva viitorului preşedinte Truman, a impus o examinare critică a metodelor de sondare. Aşa cum remarcau Jean Stoetzel şi Alain Girard, prăbuşirea  unui  avion  nu condamnă aviaţia şi eşecul sondajelor de opinie din 1948 n-a împiedicat dezvoltarea lor. În SUA, în 1971-1972 erau peste 100 de organizaţii de studiere a opiniei publice. Şi în celelalte ţări sondajele de opinie au înregistrat un avânt deosebit. În Franţa, primul Institut de opinie publică este creat în 1938. „L’institut francais d’opinion publique” îşi reia activitatea chiar din prima zi a Eliberării, din august 1944. În 1962, este creată o altă organizaţie de sondaje de opinie,  „Societe francaise d’enquetes par sondages”, care împreună cu „L’institut francais d’opinion publique” au procedat la efectuarea unor sondaje preelectorale cu începere din 1965. În afara acestor două centre de sondare a opiniei publice, o amplă activitate de cunoaştere a audienţei şi opiniei radio şi telespectatorilor o desfăşoară Oficiul radio şi televiziunii franceze. În Marea Britanie, alături de Institutul de opinie publică creat în 1936, BBC-ul efectuează sondaje pentru a cunoaşte audienţa şi aprecierile radio şi telespectatorilor. În Germania, la Allensbach există din 1947 un Institut de demoscopie, specializat în sondaje de opinie. În toate ţările lumii există un interes real pentru sondaje de opinie. [42]

După ce au fost create Asociaţia americană pentru studiul opiniei publice (1946) şi Comisia europeană pentru studiile opiniei publice şi ale pieţelor (1947), în 1956 a luat fiinţă Asociaţia mondială pentru studiul opiniei publice care are statut consultativ în cadrul UNESCO.

Instituţii de sondarea opinie publice în România

În ţara noastră, deşi a existat un interes permanent al cercetătorilor pentru studierea opiniei publice, nu a funcţionat decât în perioada 1967-1980 o instituţie specializată în efectuarea sondaje de opinie, Oficiul de studii şi sondaje al Radioteleviziunii”. După revoluţia din decembrie 1989 a luat fiinţă Institutul Român pentru Sondarea Opiniei Publice – IRSOP (1990), care împreună cu Institutul de Ştiinţe Sociale Aplicate (INFAS) din Bonn, a realizat pentru prima dată în România prognozarea şi analiza computerizată a alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Cu aceeaşi ocazie a efectuat sondaje preelectorale şi Grupul pentru Dialog Social – GDS. În prezent, în România îşi desfăşoară activitate de sondare a opiniei publice mai multe institute de cercetare private: IRSOP; CIS; SOCIOBIT; IMAS; SCOP; ISOGEP etc., precum şi institutele Academiei Române (de Sociologie, Cercetare a Calităţii Vieţii, Psihologie) şi catedrele de sociologie din Universităţile de stat şi particulare. [43]

În anul electoral 2004, diferenţele enorme între rezultatele sondajelor au dus la o decredibilizare a instituţiei de sondare a opiniei publice. IMAS a difuzat o serie de cercetări sociologice în care, în mod constant, PSD avea cu 3-4 procente mai mult decât în sondajele CURS sau CSOP. Alin Teodorescu, un apropiat al PSD, şef al cancelariei primului-ministru de atunci, Adrian Năstase, ocupase postul de director al IMAS şi deţinea în continuare acţiuni la societate.  În campania de la alegerile locale din 2004 din  Capitală, IMAS îi dădea ca favoriţi pe Mircea Geoană şi PSD. Rezultatele alegerilor au dat peste cap profeţiile de partid şi ale IMAS.

Un alt scandal de pe piaţa sondajelor politice din România a izbucnit la începutul lui octombrie 2005, fiind implicat Gallup, un institut cu o cotă bună de credibilitate. Comandat de Societatea Academică Română şi efectuat între 29 august şi 9 septembrie 2005, sondajul care a provocat conflictul, plasa Alianţa D.A. la 53% din intenţiile de vot, la mare distanţă de PSD, cotat cu 32%. În paralel cu sondajul Gallup, un alt institut cu greutate, IMAS, dădea publicităţii un studiu realizat pe parcursul lunii septembrie, în care Alianţa PNL-PD avea 42 %, în timp ce PSD avea un scor cu 2% mai bun decât în sondajul Gallup. Surse din  IMAS şi din CURS au deconspirat procedura aleasă de Gallup pentru ca Alianţa D.A. să atingă 53%: realizatorii sondajului au trecut în chestionar, pe întrebare închisă, trei opţiuni: 1.- Alianţa; 2- PNL şi 3-PD,  după care au adunat rezultatele.

La noi, piaţa sondajelor încă nu este aşezată. Există multă impostură aici şi, mai mult decât impostura, există şi un interes foarte mare, politic sau personal. Noi nu avem instituţii cu independenţa testată în bătălii politice. Noi avem sondaje de casă, televiziuni de casă, ziare de casă, partide de casă. Trăim într-un Bantustan politic, în care nu e nevoie de deontologie, pentru că nu e nevoie de obiectivitate”, spunea analistul politic Cătălin Avramescu, ajuns el însuşi consilierul prezidenţial al lui Traian Băsescu. El a mai explicat că unii sociologi care fac aceste sondaje de opinie au colaborat cu fosta Securitate. [43] Cu ajutorul sondajelor, politicienii, candidaţi în alegeri încearcă să afle care sunt cererile şi aşteptările alegătorilor, dar şi să evalueze imaginea pe care aceştia o au despre  ei  pentru  a  o  ameliora  eventual  sau pentru a o corecta.  Ei studiază, în plus, oferta electorală a concurenţilor lor, în special conţinutul programelor acestora, maniera în care ceilalţi candidaţi îşi promovează imaginea şi se situează în cadrul mass-media. Deci, se observă că respectivii candidaţi interpretează permanent contextul politic în care evoluează şi îşi construiesc în mod strategic comunicarea.

Viaţa politică este ritmată, într-o oarecare măsura de aceste „barometre”, adică sondaje, care cântăresc greu în luările de decizii, chiar dacă deciziile nu se reduc doar la rezultatele sondajelor. Se analizează minuţios, până în cele mai mici detalii, intenţiile de vot ale alegătorilor, creşterea sau scăderea popularităţii unui anumit candidat în opinia publică, pentru a reajusta, eventual, programele şi discursurile. Nu mai există emisiuni politice sau de dezbateri în care să nu se facă referire la rezultatul unui sondaj pentru a ilustra argumentaţia. Recursul la aceste tehnici dă omului politic sentimentul că este capabil să se adapteze în permanenţă la opinia publică în timp real, iar jurnalistului impresia că dispune de argumente ştiinţifice pentru a fi oarecum pe picior de egalitate cu omul politic. Trebuie totuşi precizat că în Franţa, de exemplu, publicarea sondajelor este interzisă în timpul ultimei săptămâni care precede alegerile. [43]

Mass-media filtrează şi selectează ansamblul informaţiilor care le parvin: jurnaliştii sunt şi ei constrânşi să interpreteze argumentele, frazele tipice şi imaginile oamenilor politici, servindu-se de sondajele de opinie, presupuse a reflecta judecăţile şi aşteptările cetăţenilor. Ei oferă astfel cititorilor sau auditorilor o viziune specială asupra vieţii politice prezente care este, şi ea, rezultatul unei activităţi de descifrare a cuvintelor şi a imaginilor aflate în circulaţie. Piaţa căreia i se va adresa candidatul va fi segmentată într-un anumit număr de ţinte pe care el va trebui să le atragă printr-o publicitate adecvată.

Costul unui sondaj opinie în România

 În România, votul uninominal pentru Parlamentul României a adus bani în plus pentru institutele de sondaje şi consultanţii politici. Dacă până în 2004 sondajele, atât cele premergătoare scrutinului parlamentar, cât şi cele de la ieşirea din cabine, erau realizate la nivel naţional, schimbarea sistemului de vot şi împărţirea României în colegii uninominale au condus la modificări şi în acest domeniu. Candidaţii vor să ştie în orice moment „cum stau” în colegiu, adică cum sunt percepuţi de electorat. Mai mult chiar, partidele politice importante pe eşichierul politic românesc şi-au desemnat candidaţii la alegerile uninominale pentru parlamentul României din anul 2008 pe baza unor sondaje de opinie.

„În această perioadă, institutele de sondaje lucrează la turaţie maximă. Important este ca marja de eroare să rămână la pagul de ±3%. Dacă greşeşte sociologul, se împiedică şi candidatul”, a declarat Dan Andronic, directorul Multimedia Political Communication în perioada campaniei electorale pentru alegerile uninominale din 2008. El a mai explicat că politicienii trebuie să înveţe să citească cu atenţie sondajele, nu să se supere pe procentele pe care le au. „Dacă ştii să citeşti cu atenţie un sondaj, strategia pe care o adopţi îţi poate aduce o creştere de 4%-6% la intenţia de vot”, a explicat Dan Andronic. [33]

Un sondaj serios la nivelul unui colegiu electoral, conţinând o analiză de nivel mediu şi finalizat în zece zile de la data comenzii a costat aproximativ 15.000 de euro plus TVA,  sumă pe care mulţi candidaţi, mai ales dintre cei care au conştientizat că nu au foarte multe şanse, nu au fost dispuşi să o scoată din buzunar. Unii sociologi au susţinut că votul şi în 2008 a fost preponderent politic, partidul fiind, în continuare, marca ce va conta. Dar, firmele specializate în sondaje au muncit în campania electorală de la uninominalele din 2008 din plin. Cătălin Augustin Stoica, directorul general al CURS, a declarat presei că şi în cazul institutului său au fost înregistrate mai multe comenzi din partea politicienilor faţă de anii electorali „clasici”, dar creşterea nu a fost spectaculoasă. Au fost de vină incertitudinea care a planat până aproape în ultima clipă asupra sistemului de vot utilizat, resursele limitate ale candidaţilor şi modul în care înţeleg partidele să-şi desfăşoare campania. [33]

Pentru TNS-CSOP, uninominalele din 2008 nu au reprezentat însă o creştere spectaculoasă. „În 2008, volumul de cercetare realizat de CSOP în alte domenii a cunoscut ritmuri de creştere semnificativ superioare“, a declarat directorul executiv Andrei Muşetescu. În ciuda cererii crescute, nume cu tradiţie în domeniul cercetării opţiunilor politice au rămas în umbră la parlamentarele din 2008. Explicaţia a fost simplă: „Din cauza modului în care partidele relaţionează cu noi, vom evita să mai lucrăm în acest domeniu. Nu ne place să se facă presiuni asupra noastră, iar plăţile întârzie nepermis de mult. Umblăm şi acum după contravaloarea unor sondaje efectuate cu ocazia alegerilor locale din iunie. Şi, culmea, cei care ne datorează sumele respective au câştigat scrutinul“, a dezvăluit Doru Petruţi, directorul general al IMAS. [33] Alţii au evitat comenzile în domeniu din alte motive. „Portofoliul nostru este încărcat la maximum cu studii de marketing economic, financiar, industrial şi social. Cererea este foarte mare şi, din păcate, suntem nevoiţi să refuzăm solicitările de sondaje electorale“, a explicat dr. Petre Datculescu, directorul general al IRSOP. Lipsa de planificare şi de viziune pe termen mediu a partidelor a făcut ca şi cei de la CURS să fie nevoiţi să refuze unele comenzi din partea politicienilor, locurile din agenda de cercetare fiind deja ocupate. La nivel local au apărut tot felul de „specialişti” în sondaje, care, la preţuri de dumping au efectuat sondaje în funcţie de… client. În opinia institutelor cu vechime, cea mai mare problemă o reprezintă calitatea slabă a acestor studii. „Oportuniştii din branşă, care practică preţuri scăzute, ştiu clar că, reducând costurile, cresc marja de eroare. Iar rezultatele slabe se vor răsfrânge asupra întregului domeniu“, a declarat Călin Moldovan Teselios, de la Metro Media Transilvania. [33]

Metode de alcătuire a listelor de candidaţi

La Arad, pentru stabilirea candidaţilor la alegerile parlamentare din 2008, unele partide s-au bazat pe sondajele de opinie reale şi au obţinut rezultate extrem de bune. PD-L Arad şi-a stabilit candidaţii pe baza sondajelor şi chiar dacă unii dintre ei poate nu s-au bucurat foarte mult că au fost mutaţi dintr-un colegiu într-altul, în funcţie de popularitate, intenţia de vot şi profilul lor în cadrul colegiului, până la urmă rezultatele obţinute au fost remarcabile: partidul a obţinut 7 parlamentari din 10. Fostul deputat din  perioada 2004-2008, Constantin Traian Igaş a fost iniţial anunţat ca şi candidat într-un colegiu din municipiul Arad. Dar, în urma sondajului de opinie a fost „mutat” ca şi candidat pentru Senat în colegiul sud-Valea Mureşului, unde a obţinut un procent de peste 50%, cel mai mare procent pe care l-au obţinut candidaţii pentru Senat în judeţul Arad. Însă, prin plecarea lui Igaş din municipiul Arad s-a urmărit „ridicarea” altor doi candidaţi de deputaţi din colegiile care se suprapuneau peste cel de senator din sudul judeţului. Constantin Traian Igaş locuieşte în oraşul Pecica, fiind cunoscut în întreaga zonă. El a făcut „echipă” cu primarul oraşului Pecica, Iustin Cionca, care a fost pe primul loc în sondajele de opinie pentru colegiul de deputaţi în care a candidat. Cei doi au reuşit să-l impună deputat cu doar câteva voturi peste 50% pe Marius Gondor, inspectorul şcolar general al judeţului Arad la vremea respectivă, care deşi s-a aflat pe primul loc în sondajele de opinie din Colegiul său, a avut o concurenţă puternică din partea PSD, în persoana lui Marius Lazăr (devenit secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Boc 1). Însă, prin „plecarea” lui Igaş din colegiul din municipiul Arad, a fost nevoie de un alt sondaj de opinie. Au fost incluse nume grele, printre care şi al fostului prim-vicepremier, Gheorghe Seculici. Surpriza a venit din partea sondajului: a fost cotat cu cele mai mari şanse viceprimarul Ovidiu Marian, fost consilier local, soţul unei cunoscute jurnaliste arădene care l-a şi consiliat în campanie. Acesta a rămas candidatul de senator al PD-L în municipiul Arad şi a ajuns senator cu peste 50% din voturi, iar Aradul a pierdut un viceprimar hotărât. Deoarece în municipiul Arad PD-L se bucura de popularitatea primarului Gheorghe Falcă, care şi-a înfrânt zdrobitor contracandidaţii (a avut de 5 ori mai multe voturi decât cel clasat pe locul doi), partidul a venit în campanie cu două nume complet necunoscute, dar care au candidat în colegiile unde s-au făcut cele mai multe investiţii în ultimii ani. Succesul lor a fost garantat prin asocierea numelui celor doi candidaţi cu PD-L şi cu primarul Falcă, ambii ajungând din prima rundă, cu peste 50% din voturi, deputaţi. Partidul nu şi-a permis să facă o asemenea experienţă într-un al treilea colegiu de deputaţi din municipiul Arad, unde investiţiile au fost mai puţine şi s-a mers la desemnarea candidatului tot pe rezultatele unui sondaj de opinie, care i-a adus partidului încă un deputat cu peste 50% din voturi. PD-L Arad a avut cele mai bune rezultate la aceste alegeri uninominale, clasându-se pe primul loc în topul partidului după numărul de parlamentari obţinuţi. Conducerea PD-L Arad susţine că rezultatele bune s-au obţinut în urma desemnării candidaţilor pe baza unor sondaje de opinie reale şi care s-au repetat în toate colegiile în timpul campaniei electorale. De exemplu, cu două săptămâni înainte de finalul campaniei electorale, sondajul de opinie a arătat că în cazul candidatului pentru Camera Deputaţilor Iustin Cionca acesta, deşi se afla pe primul loc, era în scădere faţă de candidatul pentru Senat, Constantin Traian Igaş. La nivel de partid s-au luat măsuri de schimbare a strategiei de campanie electorală, iar Iustin Cionca a fost preferatul alegătorilor. În schimb, în colegiul de nord-vest, sondajul de opinie din timpul campaniei electorale arăta că nu există nici o şansă ca un candidat, indiferent de partid, să iasă din primul tur, ceea ce s-a şi întâmplat, calculatorul fiind cel care a desemnat deputatul în acest colegiu electoral.

Dacă PD-L a lucrat ştiinţific la Arad, nu acelaşi lucru se poate spune despre contracandidaţi. La PNL, candidaţii au fost plasaţi pe colegii după interesele centrului, iar partidul nu a obţinut decât un singur deputat şi acela stabilit de calculator. Partidul a recurs la sondaje de opinie, dar din lipsă de fonduri le-a efectuat cu firme locale care au stabilit ierarhia candidaţilor în funcţie de cine a plătit factura. Aşa că, după sondajele PNL, candidaţii acestui partid la Arad s-au aflat pe primele locuri, iar în realitate unii dintre ei au primit de la electorat mai puţin de 1.000 de voturi. PSD în schimb s-a bazat la stabilirea candidaţilor pe clientelismul politic, căci un sondaj de opinie bine efectuat ar fi arătat din start situaţia. Astfel, în colegiul de sud-vest candidatul acestui partid a fost Andrei Iucinu, fiul regretatului jurnalist Dumitru Tinu, care a sponsorizat partidul. Iucinu nu a reuşit însă să se impună în faţa electoratului şi partidul a pierdut un posibil deputat. În schimb, pentru a-l umili pe fostul senator din perioada 2000-2004, fost prefect al Aradului în perioada 1992-1996, Avram Crăciun şi a scăpa de criticile acestuia, a fost stabilit candidat pentru Senat în colegiul de nord, iar partidul nu numai că nu l-a sprijinit, dar a căutat să susţină discret, prin primarii din zonă, un alt candidat. Însă, Avram Crăciun şi-a făcut sondajul propriu la început şi la mijlocul campaniei electorale, şi-a adaptat strategia în funcţie de rezultate, a beneficiat de sondajele contracandidaţilor care erau siguri că nu reprezintă un pericol pentru ei şi acum este senator.

În timpul acestei campanii s-au folosit şi anumite segmente din sondajele de opinie pentru a influenţa într-un anume mod alegătorii. Astfel, au fost publicate voit cifre care arătau un grafic cu intenţia de vot, în care conducea un anume candidat dar era omis faptul că acel grafic reprezintă doar intenţia de vot, fără a se publica şi date referitoare la procentul celor care vor vota la alegeri, marja de eroare etc.

Publicitatea politică

Nu pot fi omise nici exit-poll-urile. Românii îşi amintesc cum stau cu sufletul la gură în faţa televizoarelor pentru a auzi: „Bună seara, stimaţi telespectatori! Mai sunt trei minute până la închiderea urnelor, moment în care vom afla rezultatele exit-poll-urilor”. Chiar dacă au votat sau nu, cei mai mulţi români aşteaptă estimările privind opţiunile politice ale electoratului.

Marketing-ul politic şi sondajele de opinie sunt instrumentele folosite de organizaţiile guvernamentale, cât şi de cele politice pentru a-şi trasa traiectoria practicii în vedere câştigării influenţei unui public difuz. Acestea sunt inspirate din domeniul economic şi se bazează pe analogia dintre comportamentul cetăţeanului economic şi comportamentul cetăţeanului alegător. Sondajele sunt instrumente utilizate în markentig-ul politic pentru segmentarea populaţiei, pentru a-şi creşte astfel eficienţa în dobândirea popularităţii. Reuşind să deţină informaţii mai mult sau mai puţin exacte despre anumite grupuri de cetăţeni, pot acţiona în consecinţă. Este greu de convins că intenţiile unei asemenea practici nu devin manipulatoare.

Publicitatea este în zilele noastre o componentă majoră a campaniilor electorale şi prin urmare are o mare influenţă asupra procesului democratic în sine. Publicitatea politică dă candidaţilor posibilitatea de a-şi face cunoscute opiniile legate de diverse probleme. În ultima perioadă este extrem de diversificată: de la pliante, afişe, spoturi radio-tv, emisiuni, dezbateri, mese rotunde până la bloguri pe internet. Candidaţii utilizează uneori publicitatea pentru a răspunde „loviturilor” date de contracandidaţii lor. Datorită costurilor foarte mari ale publicităţii TV, campaniile electorale au devenit foarte costisitoare obligând astfel candidaţii să strângă bani chiar şi după ce au fost aleşi. Se poate spune ca acest lucru pune în pericol procesul democratic deoarece cei aleşi vor avea anumite obligaţii faţă de cei care au contribuit financiar la campaniile lor electorale. S-a propus la un moment dat ca reclamele politice să fie transmise gratuit, dar televiziunile şi posturile de radio s-au opus cu vehemenţă. Criticile referitoare la publicitatea politică mai afirmă faptul că în ultimii ani un spot TV de 30 de secunde a devenit mai important într-o campanie electorală decât o discuţie pe anumite probleme. Ca rezultat votanţii sunt bombardaţi cu reclame în loc să li se facă cunoscute părerile candidaţilor şi proiectele lor cu privire la problemele importante ale ţării. Din acest punct de vedere candidaţii ţin să se asemene din ce în ce mai mult cu un produs care se încearcă a fi „vândut” cat mai bine. [33]

Se estimează că „procesul” a început în Statele Unite în timpul campaniei prezidenţiale din 1952 a lui Eisenhower, primul care a folosit spoturile publicitare în politică. De atunci, mişcarea s-a accelerat continuu. În timpul alegerilor prezidenţiale din 1988, Jacques Chirac a utilizat, de exemplu, modelul marketing în strategia sa de afişaj electoral, considerată tot ca un model de publicitate politică. [37] Consilierii lui au insistat mai întâi pe disponibilităţile sale psihologice, adică pasiune – curaj -voinţă, apoi pe capacităţile sale de a înţelege şi de a acţiona şi, în sfârşit, pe voinţa sa de a accede la putere, „Împreună vom merge mai departe”. Această campanie de afişaj a fost concepută pe principiul publicităţii în trei valuri succesive şi viza, înainte de orice, să ofere o imagine coerentă despre candidat. Echipa de campanie a candidatului democrat la Casa Albă, Barack Obama, a estimat şi chiar a cheltuit cinci milioane de dolari pentru clipuri publicitare la postul de televiziune american care a transmis Jocurile Olimplice în 2008. Clipurile publicitare ale candidatului democrat au fost difuzate la postul de televiziune NBC şi la filialele care au difuzat, de asemenea, competiţiile Jocurilor Olimpice. Apare evident întrebarea: este Obama un politician care se „vinde” greu deoarece aceasta este o situaţie foarte rară, poate inexistentă până acum, ca un candidat să difuzeze clipuri publicitare la nivel naţional pe o perioadă atât de lungă. De obicei, candidaţii se mulţumesc să difuzeze clipuri în statele considerate cruciale pentru alegeri. Potrivit unei societăţi specializate în publicitatea politică, Campaign Media Analysis Group, candidaţii în cursa pentru preşedinţia americană au cheltuit în 2008 peste 800 de milioane de dolari  numai pentru clipuri publicitare. În 2004, candidaţii au cheltuit în total 500 de milioane de dolari pentru clipuri publicitare. Sumele implicate în finanţarea campaniei electorale sunt ameţitoare.

De exemplu, cu o jumătate de an înainte de alegerile din SUA,  candidatul republican dispunea de 26 de milioane de dolari şi Barack Obama de 71 de milioane de dolari, bani pentru finanţarea campaniei. În final, doar pentru publicitate, democraţii au cheltuit 250 milioane de dolari, iar campania lui  Obama a costat aproape un miliard de dolari. [45]Pentru un potenţial candidat, publicitatea începe cu mult timp înainte de declararea oficială a intenţiei de a candida pentru o anumită funcţie politică. Strategii şi consilierii stabilesc exact modul de „a-l vinde” cu succes pe politicianul lor electoratului. Analiza este faza cea mai importantă în elaborarea strategiei. O proastă evaluare (situaţia existentă, opiniile publice, situaţia socio-politică etc.) duce la concluzii eronate şi recomandări greşite. Sursa de informaţie trebuie să fie în primul rând personajul. Discuţia cu cel în cauză se desfăşoară după regula unui interogatoriu, dar nu trebuie să fie inchizitorial şi uneori poate căpăta şi accente de şedinţă de psihanaliză. [44]

Celelalte sunt surse deschise: presa scrisă, audio, televiziuni, bloguri, forumuri, site-uri. Stabilirea publicului ţintă impune de asemenea selectarea instrumentelor de marketing. Într-un fel se creează campania de imagine, în alt mod se abordează o campanie de impunere a unei idei care poate să nu se bucure de simpatia populară, dar care e necesară. În acest ultim caz poate fi dat exemplu închiderea societăţilor comerciale nerentabile în guvernarea 1996 – 2000, măsură impusă de starea economiei, dar prost gestionată din punct de vedere al imaginii, ducând la pierderea alegerilor de către CDR cât şi la dispariţia PNŢCD din Parlamentul României.  În general, candidatul trebuie foarte bine analizat, iar strategia aplicată să-i scoată în evidenţă „punctele tari”, care să-l „vândă” foarte bine.

O publicitate bună, afişe care să atragă electoratul şi clipuri profesioniste pot duce la un rezultat bun chiar dacă cel promovat, politicianul nu este candidatul ideal.

Cât costă însă o publicitatea politică? De obicei, dublu faţă de publicitatea care se face oricărui produs comercial. „Aici se lucrează cu oameni. „Vindem” practic produsul care poate să fie deputat, senator, primar, deci strategiile şi publicitatea diferă de exemplu de „vânzarea” unui iaurt”, a povestit directorul unei firme de publicitate.

Cei mai avantajaţi sunt politicienii care au „în spate” un partid aflat „pe val”. Apar în media, sunt invitaţi la diferite dezbateri şi electoratul îi cunoaşte mai uşor. Dar, un candidat independent ajunge mult mai greu la posibilitatea de a-şi face publicitate politică, pentru că ea costă foarte mult. Campania costă, apari dacă ai bani. Tarifele ajung la mii de euro pentru o oră la televizor. Deci, un independent fără resursele unui partid în spate îşi permite puţine într-o campanie. Are din start un mare handicap în faţa adversarilor cu dare de mână.

În cursul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, prima campanie bazată pe votul uninominal, preţurile au fost diferite în media din România. Reprezentanţi ai diviziilor de marketing sau chiar producătorii garantau prezenţa într-o emisiune sau alta, iar pentru un procent mai mare, realizatorii emisiunilor „ridicau mingi la fileu” unui anume candidat. Unii s-au oferit să formuleze ei întrebările ca să pară cât mai credibile emisiunile, cum a fost cazul B1 TV. Alţii, printre care Antena 1, au adoptat o altă strategie de publicitate politică: jurnalistul avea într-o dezbatere pregătite şi întrebări „mai dure”, pentru a fi credibil în faţa electoratului. Au existat şi excepţii: PRO TV şi TVR care nu s-au implicat cu jurnalişti în publicitatea alegerilor uninominale, ci au mers pe sloganul: plăteşti şi apari cum vrei, desigur, după normele CNA. La Realitatea TV, de exemplu, în cadrul emisiunii „Fabrica”, 30 de minute au costat câteva mii de euro, iar „Deschide lumea”, 30-40 de minute s-au „vândut” mai scump. Mult comentata ştire a Elenei Udrea cea harnică, cu mopul, a fost de fapt o ştire electorală, al cărei preţ încă nu s-a aflat oficial. La B1 TV, alte preţuri. O apariţie la emisiunea „Naşul” a costat mai mult decât la „6! Vine Presa”. Plata s-a făcut în general înainte cu 24 de ore înainte de emisiune, deoarece candidaţii după ce s-au văzut cu procentele obţinute, au cam uitat să-şi mai plătească facturile. La „Antene”, situaţia a fost asemănătoare. Au fost ofertate emisiunile „La Ordinea Zilei”, „Ştirea Zilei”, ambele pe Antena 3, „Vorbe Grele”, pe Antena 2. Contractele s-au încheiat cu agenţiile de publicitate sau consultanţii candidaţilor (contracte de comunicare şi PR), pentru că legea nu permitea încheierea unui asemenea contract de publicitate electorală „mascată” cu candidatul. În acest preţ, unii candidaţi au primit drept discount şi o ştire cu iz electoral. La TVR nu s-au luat bani în campania electorală. S-a respectat legea şi s-au difuzat emisiuni conform timpilor de antenă repartizaţi pe partide, fiecare partid urmând să-şi desemneze candidatul. La Pro TV nu s-a vândut publicitate electorală. [43]

Dacă în media naţională preţurile au fost mari, nici în cea locală nu au fost mult mai mici. În presa locală, în interiorul ziarului, o pagină alb-negru, cu macheta gata făcută a costat 2.000 de euro, iar una color, 5.000 de euro. Şi totuşi unii candidaţi au declarat că nu au plătit vreun ban ca să apară „pe sticlă”, sub o formă de publicitate mascată. Ei au spus doar o frântură de adevăr: partidele au negociat direct „pachetele” de publicitate electorală, apoi au împărţit timpii şi spaţiul pe candidaţi.

Un alt mod de publicitate politică, cu rezultate uneori bune, este folosirea mesajelor subliminale. Isteria mesajelor publicitare subliminale a fost lansată în 1957, când cercetătorul din domeniul marketingului James Vicary a susţinut că a reuşit să măsoare influenţa unor astfel de semnale asupra consumatorului. Vicary a anunţat că a condus un test ce a durat şase săptămâni în Fort Lee, New Jersey, într-un cinema.

În timpul difuzării filmului „Picnic”, Vicary ar fi folosit un proiector ce insera cadre cu o durată de 1/3.000 de secunde în care apăreau mesajele „Beţi Coca-Cola” şi „Vă e foame? Mâncaţi popcorn”, la interval de câte 5 secunde. Vicary susţinea că testul său s-a soldat cu o creştere a vânzării de popcorn şi Coca-Cola cu 57,8%, respectiv 18,1%. Publicarea acestor rezultate a declanşat un imens scandal mediatic, iar în 1958 televiziunile au interzis utilizarea de mesaje subliminale. Politicienii folosesc în continuare mesajele subliminale în încercarea de a influenţa publicul. În timpul campaniei prezidenţiale din 2000, din SUA, un spot pentru candidatul George W. Bush critica planul lui Al Gore de acordare a medicamentelor pentru bătrâni. În spot apărea fraza: „The Gore prescription plan: Bureaucrats decide” (Planul Gore pentru medicamente: birocraţii decid). Pentru puţin timp apărea pe ecran finalul cuvântului „bureaucrats” – „rats” (şobolani) – făcând astfel o legătură defavorabilă între candidatul democrat şi animalele atât de urâte de populaţie. Autorităţile au cercetat acest spot fără a decide însă vreo sancţiune. George W. Bush a respins acuzaţiile ca fiind o prostie, dar creatorul spotului, după ce a negat că mesajul ar fi apărut în mod voit, a recunoscut după câţiva ani că era vorba de un truc pentru a atrage atenţia alegătorilor. Imaginile subliminale au fost folosite şi de către politicienii europeni. În 1988, înainte de realegerea preşedintelui Franţei François Mitterrand, o imagine subliminală cu acest politician a fost inserată în deschiderea buletinului de ştiri de pe canalul naţional. Imaginea a fost difuzată timp de mai multe zile. [38]

Publicitatea politică pe bani publici

Politicienii profită din plin de orice eveniment pentru a-şi face publicitate. De exemplu, la Arad în preajma campaniei electorale pentru Parlamentul României din 2008, a avut loc „Festivalul vinului”. Liderii PSD l-au acuzat pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PD-L), de faptul că foloseşte bani publici, alocaţi organizării unui festival local, cu scopul de a face campanie electorală partidului, la festival urmând să fie prezenţi şi candidaţii PD-L pentru alegerile parlamentare.

„Participarea candidaţilor la acest festival este dovada jafului banului public, aici, la Arad. Cetăţenii Aradului nu trebuie să devină, fără voia lor, sponsori ai campaniei electorale a PD-L”, a declarat Marius Lazăr, candidat al PSD într-un colegiu electoral din judeţ. PSD a cerut PD-L Arad să renunţe la acţiune şi să nu se folosească de manifestări organizate din bani publici pentru a-şi face campanie. Primarul Gheorghe Falcă, prim-vicepreşedinte al PD-L Arad a spus că partidul nu doreşte să comenteze „mizeriile electorale ale PSD” şi că nu se va face campanie pentru PD-L. Dar, toată conducerea centrală a PD-L a fost prezentă la festival, unde se aflau şi foarte mulţi arădeni. Deci, în acest caz PSD a avut dreptate: PD-L şi-a făcut publicitate politică, liderii partidului interacţionând cu câteva mii de arădeni adunaţi în piaţă pentru o altă manifestare: „Festivalul vinului”. [34]

Manipulare politică

Practica manipulării opiniei publice este veche de când lumea, iar tehnicile specifice s-au diversificat şi rafinat de la o epocă la altă. În România manipularea capătă valenţele unei arte, în care clasa politică excelează cu prisosinţă. Discursul politic, ca metoda de dezinformare, folosirea notorietăţii pentru „autentificarea” informaţiilor eronate sau trunchiate, lansarea unor atacuri politice prin intermediul mediei ori al terţilor politici, pentru mascarea intereselor reale, campanii de presă demarate la comandă politică, denigrarea sau ocuparea agendei media cu scandaluri fabricate în vederea abaterii atenţiei de la alte teme de real interes, promovarea de false modele politice, zvonistica şi intoxicarea sunt doar câteva dintre metodele folosite zilnic de politicieni pentru îndeplinirea obiectivelor personale sau de partid. Conform specialiştilor în teoria comunicării, manipularea reprezintă o acţiune de influenţare prin mijloace neviolente, a opţiunilor unor segmente ale populaţiei sau a populaţiei în ansamblul ei, în vederea realizării unor obiective, prin inducere intenţionată în eroare. În procesul de manipulare este important ca subiecţii asupra cărora se exercită acţiunea de manipulare să fie convinşi că acţionează pe baza realităţii şi că pornesc de la premise corecte, în conformitate cu propriile idei şi interese. În practică, se constată că manipularea este o metodă folosită cu succes de politicieni, care par a se perfecţiona în tehnicile de manipulare. Manipularea a primit aparenţa unor demonstraţii concrete, bazată pe o înşiruire de argumente logice, credibile, pe baza cărora însă se ajunge la o concluzie falsă.

Una dintre metodele de dezinformare folosită de politicieni este discursul politic, care are ca scop de cele mai multe ori nu transmiterea unui mesaj clar către propriul electorat, ci mai degrabă dezinformarea electorilor celorlalte partide. Deseori, personalităţile politice, mass-media, analiştii politici exprimă în discursul lor opinii doar critice, fără a avea argumente clare, bazate pe informaţii care să le susţină concluzia. Se poate observa că acest tip de manipulare politică este folosit îndeosebi de persoane cu notorietate, care prin prestigiul de care se bucură în rândul electoratului, îi conferă credibilitate. Nume mari în presa românească, cunoscuţi editorialişti o practică uneori prin editoriale şi comentarii tendenţioase pe marginea unui eveniment sau declaraţii de presă, ei manipulând de fapt cititorii, uneori voit, alteori nu.

O altă formă de manipulare este denigrarea unui adversar politic la adăpostul imunităţii parlamentare, prin lansarea unor acuzaţii ce nu pot verificate imediat, sau deloc. Girarea prin notorietatea numelui a unor informaţii false sau trunchiate poate duce la prejudicii de imagine importante personalităţii vizate deoarece, la nivelul conştiinţei publice, funcţionează prezumţia de vinovăţie. O tehnică des folosită este generalizarea informaţiei. Generalizarea a fost folosită cu succes de preşedintele Băsescu pentru a-şi lansa programul politic, prin transferarea priorităţilor sale politice pe agenda populaţiei. Un caz concret de manipulare a fost cel al „rocadei” dintre Stolojan şi Băsescu, care a avut loc în 2004. În urma unor sondaje de opinie s-a constatat că Stolojan nu mai poate creşte foarte mult, indiferent de strategia de campanie folosită şi PD ar fi pierdut cursa pentru Cotroceni. Atunci, s-a apelat la dezinformare. Băsescu a ieşit „pe sticlă”, a plâns pentru că Stolojan s-a retras, iar compasiunea a constituit de asemenea un mod de manevrare şi de reorientare afectivă a opiniei publice. Lacrimile prezidenţiale au mai fost folosite cu succes la înmormântarea Patriarhului, de exemplu, preşedintele Traian Băsescu fiind perceput de români nu ca un comandant de navă dur, ci ca un suflet sensibil.

O alta metodă de manipulare folosită cu succes de politicieni este folosirea unei persoane terţe, ori a mass-mediei pentru lansarea unor anumite teme ori atacuri, pentru a pune în postura de actor neutru adevărata persoană interesată. Această tehnică este intens exploatată în vederea manipulării populaţiei, fie prin lansarea unor campanii de presă negative înaintea declanşării unor atacuri directe politice, fie prin folosirea unor terţi oameni politici. Abaterea atenţiei este o altă modalitate de manipulare realizată prin lansarea unor false teme de interes general, de regulă de natura scandaloasă, în vederea trecerii sub tăcere a altor aspecte ce ar putea deranja cu adevărat opinia publică. De exemplu, arestarea lui Gigi Becali a „ţinut” ocupate televiziunile, posturile de radio şi ziarele, majoritatea având dezbateri pe tema corectitudinii arestării. Avocaţi, jurnalişti, politicieni, sportivi, toţi îşi exprimau părerile pe această temă. Dar, în aceeaşi perioadă se discuta despre Acordul cu FMI, despre al cărui conţinut nu se ştiu prea multe lucruri concrete, despre impunerea unor măsuri de impozitare noi care de fapt contrazice existenţa cotei unice de impozitare. Mai mult, candidatura Elenei Băsescu la europarlamentare a fost lansată tot prin tehnici de manipulare. Atacurile la adresa ei, de altfel previzibile poate şi numai pentru că era fiica preşedintelui, i-au adus un surplus de procente. Consultanţii politici de campanie electorală s-au bazat pe aceste atacuri, iar mediatizarea excesivă a Elenei Băsescu a dus la creşterea ei  în sondaje.

Exagerarea mizei este des folosită pentru a captiva şi influenţa electoratul în campanii electorale. Des folosite în media românească sunt şi zvonurile oficiale şi intoxicarea. În presă acestea sunt reflectate drept „surse oficiale care îşi păstrează anonimatul”, sau „surse demne de toată încrederea”. De cele mai multe ori „sursele” au interesul de a manipula partea adversă şi aruncă „pe piaţă” frânturi de adevăr sau scenarii credibile. Sondajele de opinie, topurile, testele formative ori dezbaterile televizate sunt câteva dintre metodele folosite în mod curent pentru crearea unor false curente favorabile anumitor teme ori fabricarea şi promovarea unor personalităţi politice. Un caz clar este cel al lui Gigi Becali, sau al politicianului de tip Vanghelie. [40]

Pentru a nu cădea în capcana manipulării politice făcută de către politicieni sau de către jurnalişti, societatea românească trebuie să fie mai bine informată. Creşterea gradului de cultură politică şi o cunoaştere atentă a legislaţiei îi pot feri pe români de manipulare politică grosolană.

Politizare sau mogulizare în mass-media românească

Nicăieri în lume mijloacele de informare în masă nu au o libertate totală. Puterea politică este în mod special preocupată să le subordoneze şi să le utilizeze în scopuri  propagandistice. În statele  democratice,  această  tendinţă  este,  în  ultima perioadă, temperată. Cum subordonează puterea politică mass-media? Uneori prin intermediul oamenilor de afaceri, apropiaţi puterii care cumpără şi finanţează anumite organe mass-media. Alteori, puterea îşi subordonează mass-media prin publicitate, sponsorizări şi chiar facilităţi acordate „mogulilor” de presă. Dar, ce este un mogul? Conform Dex-ului, „mogulul este o persoană foarte importantă cu puteri discreționare”. Cine sunt mogulii din România? „Şeful statului a acuzat trusturile media că încearcă să discrediteze autoritatea statului şi a făcut apel la guvernanţi să se protejeze în faţa mogulilor media. Băsescu a făcut trimitere la trusturile Realitatea-Caţavencu şi Intact, patronate de Sorin Ovidiu Vântu, respectiv familia Voiculescu.” [33]

De ce este importantă subordonarea mass-media? Pentru că mijloacele şi modalităţile tehnice, moderne, de informare şi influenţare în masă (presa scrisă, radio, televiziune etc.) dispun, în prezent, de capacitatea de influenţare a opiniei publice şi au în consecinţă un rol important în adoptarea unor atitudini şi impunerea unor poziţii în conducerea societăţii.

Analistul politic Claudiu Săftoiu a atras atenţia opiniei publice asupra condiţionării relaţiei dintre presă şi politic, prin intervenţia factorului de natură economică: televiziunile comerciale susţin întotdeauna indirect Guvernul, datorită facilităţilor pe care instituţiile statului le pot acorda trusturilor de presă private. Astfel, intervenţia patronatului în politica editorială a instituţiilor de presă tinde să devină un eveniment curent. De exemplu, în Olanda patronatul acordă o mare importanţă conţinutului redacţional, iar redacţia trebuie pregătită să funcţioneze fără influenţa directă, fie internă, fie externă; redactorii-şefi sunt cei care au autoritate asupra redacţiei şi răspund pentru conţinut. În Marea Britanie, relaţia patronat-ziarist este politizată. În Franţa, influenţa Parlamentului este limitată datorită prerogativelor extinse ale preşedintelui. În statele baltice presa reacţionează în raport cu puterea asemeni ţărilor anglo-saxone. În Ungaria influenţa guvernamentală este mai accentuată. [5]

În România, până în 1990 nu s-a putut vorbi despre o libertate a presei. Statul, impunând cenzura avea control total asupra televiziunii, radioului, ziarelor. După 1990 s-a spus că presa a devenit a patra putere în stat, dar în fapt ea este controlată de către clasa politică. Puterea o controlează prin publicitatea dirijată spre anumite trusturi media, ori se ştie că fără publicitate nici un organ de presă nu poate supravieţui. Alte trusturi aparţin unor oameni de afaceri, deveniţi peste noapte „moguli”, şi influenţaţi tot de politic. Colin Sparks,  profesor la Institutul de Comunicare şi  Cercetare Media al Universităţii Westminster din Londra crede că politicul se implică prea mult în presă: „Situaţia din presă, în regiune, continuă să fie sub presiune politică semnificativă. Cred că în continuare schimbarea guvernelor înseamnă, mai ales în audiovizualul public, schimbarea şefilor. Dar asta nu se întâmplă numai în România şi în Europa Centrală şi de Est, ci şi în alte ţări. Cred, însă, că în această zonă, politicul joacă un rol mai mare în viaţa de zi cu zi şi are o influenţă mai ridicată în jurnalism, spre deosebire de Statele Unite sau de Marea Britanie, unde independenţa instituţiilor media este mai pronunţată. Însă, în ţările unde instabilitatea politică este mai mare, oamenii politici nu se pot abţine să nu se implice în viata de zi cu zi a presei. În ceea ce priveşte ziarele, lucrurile sunt şi mai complicate”. [3]

Reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu vorbeşte într-un amplu interviu pe care l-a acordat cotidianului „Evenimentul zilei”, despre condiţia jurnalistului român, care încearcă să facă presă sub conducerea mogulilor. Se poate constata care este condiţia jurnalistului român într-o presă condusă de moguli: „Dacă în anii ’90 gazetăria însemna scris, în momentul de faţă contează să stai în fluxul informaţional, să stai la ţuţuroi şi să apuci de acolo nişte informaţii, pe care să le plasezi mai repede şi să fie mai explozive decât ale altora”. „Trusturile de presă sunt folosite de moguli pentru a atinge obiective politice. Şi, prin intermediul politicului, se realizează obiectivul de afaceri”, spunea Cristian Tudor Popescu. [1]

Folosirea jurnaliştilor români ca „scut viu” de către patronii-moguli s-a dovedit a fi o realitate în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. „S-a încălcat legea. În ziua alegerilor, la cel de-al doilea tur de scrutin, toată după-amiaza, Antena 3 a difuzat emisiuni împotriva lui Traian Băsescu. Gabriela Vrânceanu Firea a făcut campanie în ziua alegerilor, avându-i invitaţi pe Corneliu Vadim Tudor, Victor Ciorbea şi Petre Roman”, a explicat Radu Moraru în cadrul emisiunii sale din 8 decembrie. [2]  El  a  făcut o demonstraţie, arătând cum a sunat în după-amiaza zilei de 6 decembrie în direct la 112 şi a raportat acea fraudă electorală, iar poliţistul care i-a preluat apelul ştia, deoarece se uita exact la acea emisiune. Radu Moraru a spus în emisiune că Gabriela Vrânceanu Firea nu a făcut „de capul ei acea emisiune”, ci la „indicaţiile mogulului Voiculescu”. Concluzia este simplă: pentru a avea emisiune proprie, pentru a fi vedetă, o jurnalistă cu vechime ca Vrânceanu-Firea a încălcat legea şi a manipulat pentru a obţine rezultatul scontat: cât mai puţini români să-l voteze pe Traian Băsescu. La un alt post de televiziune, în aceeaşi după-amiază de 6 decembrie, deci în timpul desfăşurării procesului electoral, un alt jurnalist cu vechime, Mihai Tatulici încerca să realizeze o emisiune anti-Băsescu. Având indicaţii clare de la „mogulul” postului său de televiziune, Tatulici este mai orientat decât Gabriela Vrânceanu-Firea şi foloseşte pentru a manipula electoratul o altă metodă: cea a invitaţilor, oameni obişnuiţi. Numai că, femeia din platou era mama unui parlamentar PSD, care recita discursul PSD. Radu Moraru a găsit şi explicaţia: Mihai Tatulici mai are doar câţiva ani până la pensie şi nu putea renunţa la emisiunea pe care o realizează, iar Gabriela Vrânceanu Firea are statut de vedetă şi nu putea renunţa la el. Ambii sunt plătiţi foarte bine de către cele două posturi TV. [2]

Campania electorală pentru alegerile locale Arad -2008

Campania electorală pentru alegerea primarului Aradului, în anul 2008, a fost una dintre cele mai „murdare” care s-au desfăşurat în Aradul postrevoluţionar. Dorinţa candidaţilor de a ajunge în fotoliul de primar al Aradului a fost atât de mare, încât nu a mai contat nimic. Liberalii şi ţărăniştii şi-au dat mâna într-o alianţă, care avea să-i coste pe liberali mai multe posturi de consilieri locali şi judeţeni, dar şi plecarea unor importanţi membri ai partidului, care le-ar fi adus voturi importante dacă rămâneau pe liste.

Principalii candidaţi la Primăria Aradului au fost Gheorghe Falcă (PD-L), care pornea într-o cursă pe care nimeni nu a mai reuşit să o câştige, cea de obţinere a unui al doilea mandat consecutiv de primar al Aradului, Tiberiu Dekany (PNL), viceprimarul lui Falcă în primul mandat, preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, omul de afaceri Dorel Căprar (PSD), şef al organizaţiei municipale a partidului, Dorel Popa (PC), fost primar al Aradului în perioada 2000-2004, sau Valentin Paul Neamţ (PRM), fost viceprimar al Aradului (1996-1997), apoi primar până în anul 2000.

Poziţia de favorit a lui Falcă, în ciuda tuturor problemelor sale cu justiţia, a aroganţei cu care îşi tratează adversarii sau chiar aliaţii politici, a fost definită foarte bine de aprecierea unui simplu trecător care, întrebat cum comentează faptul că Gheorghe Falcă conduce detaşat în toate sondajele pre-electorale deşi are dosare la DNA, a răspuns: „Nu contează că are probleme, toţi fură dar Falcă cel puţin a construit ceva în Arad!”. Interesante au fost şi mesajele de campanie ale candidaţilor. Pentru a obţine voturile electoratului, ei l-au adus şi pe Dumnezeu în cursa electorală de la Arad. [46].  

 

Specificul campaniei electorale în Arad

Cursa pentru Primăria Aradului a adus, în anul 2008, o premieră post-revoluţionară  la  Arad.  Până acum, din anul 1992, de când se organizează alegeri locale pentru funcţia de primar, nici un edil şef în funcţie nu a reuşit să-şi reconfirme mandatul. În 2008 însă, acest lucru s-a întâmplat.

Înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile locale la Arad, PNL şi PNŢCD au semnat un protocol de colaborare la nivelul municipiului şi judeţului Arad pentru participarea pe liste comune în campania electorală. Totul ar fi trebuit să rămână o surpriză de proporţii pentru primarul şi candidatul PD-L Gheorghe Falcă, dar doi jurnalişti i-au văzut pe cei implicaţi în semnarea protocolului, în plină ploaie, circulând printr-o curte interioară a sediului PNL, pe o intrare dosnică şi i-au fotografiat. Aşa a ieşit la iveală secretul electoral. Astfel, PNŢCD a primit locul trei pe lista de consilieri locali municipali şi locul şase pe lista de consilieri judeţeni, ambele fiind eligibile. Lista la Consiliul local al municipiului Arad a fost deschisă de actualul viceprimar Tiberiu Dekany, urmat de Cristian Moisescu, fost primar al Aradului în perioada 1992-1996 şi Claudiu Cristea, preşedinte PNŢCD Arad, fost vicepreşedinte al Consiliului judeţean Arad în perioada 2000-2004. Sigla sub care au candidat a fost PNL+PNŢCD. Imediat în PNL a început scandalul. Membri marcanţi au fost trecuţi pe poziţii neeligibile, pentru a se face loc noilor veniţi. Primul care a făcut scandal a fost consilierul local PNL, Ovidiu Moşneag, care l-a acuzat pe preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Tiberiu Dekany că a schimbat lista de consilieri în favoarea celor de la PNŢCD cu care s-a încheiat o alianţă. Dekany a spus că a renunţat la anumite nume de pe lista sa deoarece nu erau credibili, fiind oamenii lui Falcă şi ai PD. Liberalii l-au acuzat pe Tiberiu Dekany că doreşte să le facă cadouri ţărăniştilor, el însuşi fiind membru marcant PNŢCD până în anul 2000. După Moşneag, un alt nume „greu” din PNL, Gheorghe Schill, preşedinte naţional al Asociaţiei Chinologice Române, a fost trecut pe un loc neeligibil. Cei doi s-au supărat, ambii fiind sponsori importanţi ai partidului, au demisionat şi s-au înscris în PD-L, pe listele acestui partid devenind consilieri locali. În decurs de două săptămâni, un alt nume greu părăseşte PNL: Valentin Paul Neamţ, consilier local, fost viceprimar şi primar al Aradului, nemulţumit de faptul că a aflat din presă că a fost coborât cu cinci locuri pe listă. El a trecut la PRM şi a devenit candidatul de primar al acestui partid. [34]

Încă de la primele sondaje, existau şanse mari ca Gheorghe Falcă (PD-L) să reuşească să obţină încrederea arădenilor din nou, deşi avea de luptat atât cu imaginea dată de câteva dosare penale instrumentate de DNA pe numele său dar şi au opoziţia acerbă a unor competitori extrem de serioşi şi motivaţi.

Gheorghe Falcă (PD-L) a reuşit să câştige în 2004 mandatul de primar în luptă directă cu Dorel Popa, la vremea respectivă preşedinte judeţean al PSD Arad şi care, se cunoştea, are un electoral oarecum stabil, format în mare parte din comunitatea neoprotestantă din Arad, Popa fiind un cunoscut şi charismatic pastor baptist la cea mai mare biserică baptistă din municipiul de pe Mureş, Maranata, pe care de altfel a şi înfiinţat-o împreună cu un grup de apropiaţi după Revoluţie. Falcă era la vremea respectivă vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi avea calitatea de fin al lui Traian Băsescu. Falcă şi-a început în forţă mandatul reuşind să promoveze proiecte de investiţii fără precedent, beneficiind de finanţări extrem de avantajoase din partea BERD şi Băncii Mondiale. Aradul s-a transformat într-un uriaş şantier, proiectele echipei primarului aducând canalizare în cartiere, reabilitări de drumuri şi alei asfaltate inclusiv între blocuri pe spaţii lăsate de izbelişte de ani de zile. În acelaşi timp însă de numele său au început să fie legate unele umbre, legate de o tentativă de privatizare a societăţii RECONS către firma unui prieten, vânzarea considerată dubioasă a unui teren al fostei Fabrici de Zahăr firmei unor prieteni care ar fi revândut rapid terenul în cauză la un preţ mult mai mare omului de afaceri Ovidiu Tender. Aceeaşi firmă a orchestrat însă, cu mai bine de un an înaintea tranzacţiei cu terenul, un schimb de locuinţă prin care Falcă a renunţat la un apartament de bloc tip Samantha ultradotat pentru o casă. Conform datelor obţinute de adversarii săi politici, numele său ar fi prezent în mai multe dosare penale instrumentate de DNA. Interesant este că arădenii i-au acordat încă încredere, în ciuda acestor probleme, în mare parte pentru că faţa Aradului s-a schimbat în patru ani mai mult decât în toţi anii dinainte de 2004, de la Revoluţie încoace.

Lista urmăritorilor lui Gheorghe Falcă a cuprins nume cunoscute, cum ar fi Dorel Popa, care a concurat pentru conservatori, viceprimarul Tiberiu Dekany, reprezentând PNL, Edeleni Coloman, fost secondant al lui Popa în PSD, fost director al Gospodăriei Comunale, care a candidat pentru PNG, Dorel Căprar, un tânăr om de afaceri care a reprezentat PSD. O lovitură „mortală”, dată liberalilor a fost trecerea fostului primar liberal din perioada 1997-2000 la PRM, în urma unui scandal în partid, liberalii fiind acuzaţi că au făcut afaceri cu lista. Astfel,  Paul Valentin Neamţ a candidat pentru PRM. Fiecare dintre aceştia a avut argumente destul de serioase pentru a-i putea pune probleme lui Gheorghe Falcă în ipoteza în care la Arad s-ar fi ajuns la un al doilea tur de scrutin. Miza mare a campaniei a fost, la Arad, de a-l împiedica pe primarul Falcă să câştige încă de la 1 iunie Primăria deoarece în eventualitatea unui al doilea tur, existând posibilitatea ca Falcă să lupte singur împotriva „restului lumii”, era o şansă, considerată de analiştii politici drept minoră, ca el să poată pierde lupta electorală împotriva celui care s-ar putea califica în finala pentru Arad.

Candidaţii la Primăria Aradului

Principalii candidaţi la Primăria Aradului au fost în campania electorală din 2008, Gheorghe Falcă, PD-L, Dorel Popa, PC, Dorel Căprar, PSD, Tiberiu Dekany, Alianţa PNL+PNŢCD, Valentin Neamţ, PRM. Gheorghe Falcă avea deja un mandat de primar (2004-2008), Dorel Căprar era consilier local, Dorel Popa a avut un mandat de primar (2000-2004) şi mai multe mandate de consilier local, Tiberiu Dekany era în momentul candidaturii viceprimar al Aradului şi avea un mandat de consilier local, Valentin Paul Neamţ a fost viceprimar al Aradului (1996-1997), apoi primar după suspendarea lui Dumitru Branc, este doctor în drept administrativ şi a avut mai  multe mandate de consilier local. Deci, principalii contracandidaţi aveau experienţă în administraţie. Interesant este modul în care şi-au lansat ei candidaturile.

Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi candidatul PD-L la Primăria Aradului s-a lansat pe o scenă în aer liber în cartierul Alfa. În ultimii ani aici au fost efectuate investiţii majore. Deşi încă acestea nu erau încă finalizate, Falcă a ţinut să se lanseze în Alfa, în prezenţa lui Theodor Stolojan. Finul lui Băsescu a câştigat în 2004 Primăria Aradului cu majoritatea voturilor locuitorilor acestui cartier. La lansare a ţinut să fie prezentă şi fiica sa, de doar doi ani. Gheorghe Falcă avea la anunţarea candidaturii 41 de ani, era primar al Aradului şi de profesie, inginer constructor.

PC Arad şi-a lansat candidatul la Primăria Aradului, pe Dorel Popa la Teatrul de Stat. Intitulată „Forţa revenirii”, campania lui Dorel Popa ar fi trebuit să aducă de fapt consilieri locali pentru PC Arad. Dorel Popa a depus o coroană de flori la Monumentul Revoluţiei, fiind susţinut şi de către revoluţionarii arădeni, care s-au regăsit din plin pe listele PC. Dorel Popa, fostul primar al Aradului din perioada 2000-2004 avea 54 de ani la lansarea sa în cursa pentru Primăria Aradului şi este inginer mecanic.

PNL Arad şi-a lansat candidatul pentru Primăria Aradului, Tiberiu Dekany, pe scena Palatului Cultural. Din partea conducerii centrale a PNL, la lansarea candidaţilor de la Arad au fost prezenţi vicepreşedinţii Teodor Meleşcanu, Dan Radu Ruşanu, senatorul Adrian Cioroianu, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu şi europarlamentarul Cristian Buşoi. Tiberiu Dekany avea în momentul lansării 34 de ani, era viceprimar al Aradului şi absolvise Facultatea de drept şi Facultatea de Ştiinţe Economice, ambele din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

PSD şi-a lansat candidatul, Dorel Căprar, la ştrandul „Neptun” din Arad. Cu mititei, stropiţi cu bere din belşug şi cu muzică populară, lansarea lui Căprar a atras arădenii dornici de distracţie, nu neapărat de politică. Din partea conducerii centrale a partidului a fost prezent Victor Ponta. Dorel Căprar avea la lansarea sa 34 de ani şi era absolventul a două facultăţi: Drept şi Marketing.

PRM Arad şi-a lansat candidatul la Primăria Aradului, pe fostul primar liberal şi consilier local PNL Valentin Neamţ la Hotelul „Central” din oraş. El a trecut la PRM, nemulţumit fiind de situaţia din PNL şi de listele liberale pentru alegerile locale. Valentin Neamţ a fost cel de-al treilea consilier local PNL care părăseşte partidul în ultimele două săptămâni dinaintea alegerilor. La lansare, Valentin Neamţ avea 54 de ani, era conferenţiar universitar şi consilier local.

Forumul Democrat German şi-a lansat candidatul la Primăria municipiului Arad. Michael Szellner, preşedintele organizaţiei arădene şi directorul Liceului german din Arad a fost încurajat de către primarul Sibiului, care i-a acordat o medalie comemorativă, „Sibiu-oraş european 2007”. Deşi se credea cotat cu „şanse reale”, arădenii nu şi-au dorit un primar neamţ. Michael Szellner avea la lansare 42 de ani şi era profesor de fizică, director al Liceului Adam Muller Guttenbrunn din Arad.

Mesaje de campanie electorală

Candidaţii la Primăria Aradului au încercat prin diverse metode să-şi atragă votanţii. Viceprimarul Aradului, Tiberiu Dekany, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad şi candidatul partidului la Primăria Aradului şi-a făcut blog pentru a rezolva problemele arădenilor. Cei ce nu ştiau însă să ajungă la blog, au avut la dispoziţie două numere de telefon unde să-şi spună păsurile. Pe blog a putut fi citit şi jurnalul viceprimarului. Întreaga lui campanie s-a desfăşurat sub sloganul „Dekany. Pentru oameni. Primar”. Spoturile lui la TV începeau cu eliberarea unui porumbel, apoi Dekany, îmbrăcat cu o cămaşă albă, discuta cu oamenii din piaţă (unde el a fost ani de zile în Consiliul de administraţie şi a fost acuzat de mai multe ori că făcea afaceri cu închirierea meselor, dându-le pe bani), se plimba alături de Cristian Moisescu, fost primar al Aradului în perioada 1992-1996 şi discuta cu oamenii, promiţând rezolvarea problemelor lor. Nimeni nu a înţeles de ce nu le-a rezolvat din calitatea de viceprimar pe care o avea la momentul respectiv. Folosind consilieri de imagine „de import”, trimişi de PNL de la „centru” s-a repetat greşeala pe care partidul a făcut-o şi în urmă cu patru ani: consilierii de imagine foloseau tehnici standard, fără a cunoaşte particularităţile candidatului, problemele de imagine ale acestuia, ale contracandidaţilor dar şi particularităţile campaniei electorale în această parte a ţării. În loc să atace probleme de administraţie, Dekany l-a atacat direct pe Falcă:  de ce acesta s-a pozat cu soţia şi fetiţa, deci a folosit copilul propriu, minor, în campanie electorală, poartă ceas scump pe mână etc. Ce au înţeles arădenii? Îi e ciudă că Falcă are familie şi ceas, că e om gospodar că de aceea şi-a cumpărat un ceas scump, iar Dekany este un invidios, fără familie şi care face afaceri pe spatele părinţilor: la 34 de ani nu este căsătorit, în declaraţia de avere nu are nimic pe numele său, deşi părinţii săi sunt foarte înstăriţi, gestionând sere cu flori şi mai multe baruri şi şi-a adus sora în Primărie, promovând-o ca şefă a serviciului achiziţii publice.

Dorel Căprar, preşedinte al organizaţiei municipale PSD, un tânăr om de afaceri, şi-a început neoficial campania electorală cu o lună de zile înainte de startul legal. El a spus însă că este o campanie comercială şi tocmai de aceea a împărţit fluturaşi cu chipul său în aproape toate cutiile poştale din oraş, a lipit autocolante în toate staţiile de tramvai, pe parcometre, uşi de blocuri şi avea o maşină Dacia Logan Break, roşie care circula prin Arad cu acelaşi slogan.„Este o campanie publicitară comercială, pe care mi-o asum. Noi am împărţit fluturaşi în cutii poştale şi în locuri private cu acceptul proprietarilor”, a spus Căprar. [35]

„Eu cred în Arad. Am adoptat acest logo şi probabil că îl voi folosi şi în campania mea electorală. Această campanie, până acum, nu a avut nimic electoral. Este opinia mea de cetăţean al Aradului”, a mai completat liderul social-democrat. Candidatul PSD la Primăria Aradului, Dorel Căprar a fost  amendat cu 1000 de lei pentru campania „Eu cred” pe care a desfăşurat-o în Arad. Căprar nu a plătit amenda, dar autorităţile l-au sancţionat pentru că nu a plătit taxele de publicitate şi i-au cerut să declare numărul de pliante pe care le-a distribuit. [34] Căprar şi-a asumat campania „Eu cred”, dar a declarat că este o campanie comercială. Apoi, PSD a trecut la o altă tehnică de comunicare bazată pe dictonul: totul trece prin stomac. Deoarece preţurile din supermarketurile arădene sunt mai mari decât cele din Ungaria şi Austria, PSD Arad a hotărât să vină în sprijinul arădenilor. Astfel, PSD a plătit toate cheltuielile pentru un autocar care a transportat câte 50 de arădeni la cumpărături în Ungaria, în oraşul Mako. Autocarul a efectuat mai multe curse înainte de sărbătoarea de Paşti a anului 2008, plecând din faţa sediului PSD Arad, unde arădenii care plecau gratis la cumpărături, dădeau mâna cu staff-ul PSD. [34] Apoi, văzând că nu creşte în sondaje, candidatul PSD a trecut la un afiş şoc. Biblia a fost scoasă efectiv la tarabă de unii candidaţi arădeni. Fie că este vorba despre afişe electorale aducând cu tablouri celebre, cum este cazul pastişei după „Cina cea de Taină” a lui Da Vinci, fie că vorbim chiar de icoane în toată regula, sau chiar de imagini ce aduc cu personaje biblice, alegătorilor se caută să li se insufle ideea că unul sau altul dintre candidaţi sau partide ar aduce cu ele şi ceva mai presus de cele pământeşti, pentru binele public. Campania candidatului PSD, Dorel Căprar, la Primăria Aradului, a scos la lumină cea mai trăsnită idee. Este vorba despre o imagine a candidaţilor de consilieri ai partidului (adică a 11 dintre ei), grupaţi în jurul unei mese lungi în jurul candidatului Căprar, cu celularele la vedere, într-o atitudine ce aduce aminte, pentru cei cu imaginaţie bogată, de celebrul tablou al lui Leonardo, „Cina cea de Taină”. [34]

Mult mai percutant a fost însă fostul primar din perioada 2000-2004, Dorel Popa. Acesta a prezentat în presă materiale electorale cuprinzând o grafică ce aminteşte de celebrele Table ale Legii ale lui Moise, cu cele 10 porunci adaptate cursei pentru alegerile locale. [34] Popa, care candida pentru PC, este pastor baptist şi viza în principal electoratul neoprotestant din Arad. În ciuda intenţiei iniţiatorilor, campania  bazată  pe  imagini  ce  conduc  spre  cele  sfinte  se pare că aduce mai mult dezavantaje decât avantaje electorale pentru promotori. Dorel Popa, deşi pastor baptist a mers în proporţie de 95% pe o campanie negativă la adresa lui Gheorghe Falcă. A avut consultanţi străini, din SUA, iar rezultatele s-au văzut: a obținut doar 6,45% la alegerile pentru Primăria Aradului. Prin campania sa a reuşit să-l victimizeze pe Gheorghe Falcă.

Totuşi, Căprar nu a crescut în sondaje nici după „Cina cea de taină”. Ce a gândit staff-ul său de campanie? Să facă promisiuni electoratului. Ce le-a promis? 20.000 de locuinţe sociale pentru arădeni. Promisiunea este cel puţin hazardată în condiţiile în care în Arad în ultimii opt ani au fost date în folosinţă doar câteva sute de apartamente ANL. Apoi, a trecut la taxe, impozite şi preţuri mai mici (!?) şi la rezolvarea traficului în municipiul Arad. Toate aceste promisiuni se regăseau sub logo-ul: „Eu cred că poate fi mai bine pentru tine/Dorel Căprar noul primar”.

Textele de campanie ale candidatului PRM la Primăria Aradului, Paul Valentin Neamţ, au inspirat un video-clip-pirat postat pe internet, pe Youtube. Pornind de la sloganul electoral „Neamţ pentru Arad” şi de la texte electorale publicate în presa arădeană, autorul, identificat drept „Justiţiarul arădean” a făcut un montaj care se încheie apoteotic cu îndemnul lansat de candidat: „Votaţi cu toţii/Să dăm jos hoţii”, cu capete ale unor contracandidaţi care cad, împinse de imaginea lui Paul Valentin Neamţ în… dublu exemplar. Nu se ştie cine a postat video-clipul deoarece nici PRM Arad nici candidatul nu ştiau nimic despre apariţia sa.

Valentin Neamţ a avut sloganul „Neamţ pentru Arad/ Votaţi-l pe cel mai bun!”. A avut afişe electorale pe şantier, în faţa Primăriei, etc. însă toate au fost retuşate deoarece candidatul era obez, iar arădenii ştiau acest lucru. Deşi a fost sfătuit de către staff-ul de campanie să nu folosească fotografii retuşate, candidatul PRM nu a acceptat acest lucru, fapt care l-a propulsat în topul bancurilor în Arad. Unul dintre ele era: „Care este cea mai tare cură de slăbire? Cea folosită de Valentin Neamţ. S-a înscris la PRM şi a slăbit brusc 50 de kilograme”. Deşi a arătat ca pe vremea când era primar al Aradului, a fost primul primar din România care a vândut terenul investitorilor străini, fapt ce a dus la crearea primei zone industriale a Aradului (în acea perioadă, majoritatea investitorilor străini ocoleau Aradul, preferând Timişoara), a modernizat ştrandul, s-a implicat în proiecte pentru pensionari, fiind create primele centre de zi pentru vârstnici, în parteneriat cu un ONG din Marea Britanie, arădenii nu l-au votat.

Gheorghe Falcă a mers pe sloganul „Construim, mergem înainte”. El a prezentat proiectele pe care le-a început şi a dorit să le continue. Astfel, arădeanul care de 15 ani era plin de noroi pe pantofi ca să ajungă de la bloc la staţia de tramvai, iar în primul mandat al lui Falcă a avut trotuar, îl vedea pe acesta ca pe un adevărat Mesia al Aradului.  Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi candidatul PD-L la Primăria Aradului nu le-a răspuns contracandidaţilor săi, care „trăgeau cu artileria grea în el”. A folosit consultanţi locali, care au muncit împreună cu cei trimişi de la „centru”. Falcă a decis să le trimită flori celor ce-l critică. „Noi am construit până acum şi vom construi în continuare iar dacă cetăţenii se declară mulţumiţi înseamnă că noi ne-am făcut datoria. Noi construim şi nu vrem să murdărim. De aceea, le vom da flori tuturor celor care ne atacă. Le vom face cadou la fiecare atac, câte-o floare”, a declarat Gheorghe Falcă. [34]

Arădenii l-au votat masiv pe Gheorghe Falcă. Acesta a avut în realitate rezultate mai bune decât orice sondaj, considerat „contrafăcut” de către contracandidaţii săi: 40.417 voturi, adică 66,67% din voturile valabil exprimate. La vot s-au prezentat 60.620 alegători, adică 30,64% dintre arădeni. Pe locul doi a fost Tiberiu Dekany (PNL), cu 6.155 voturi, adică 10, 15%, urmat de Dorel Popa (PC) cu 3.913 voturi, adică 6,45%, Dorel Căprar (PSD) cu 3.572 voturi, adică 5,89%, candidatul PRM, Valentin Neamţ având 1.122 voturi, adică 1,85%. PD-L a reuşit să obţină 15 mandate de consilieri locali în Arad, din cele 23, fiind urmat de PNL+PNŢCD cu trei, UDMR şi PSD cu câte două şi PC cu un consilier. [34]

Gheorghe Falcă, unicul primar cu două mandate la Arad

Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a reuşit o premieră post- revoluţionară în Arad: a devenit primul primar cu două mandate consecutive. Cu toate că nu este originar din Arad (lucru care se pare i-a influenţat mult pe arădeni în alte campanii electorale) şi era cercetat de DNA chiar în timpul campaniei, Falcă a fost votat din nou de arădeni. El avea în „spate” o importantă carieră politică şi nu l-a impus pe listă nici faptul că era ginerele fostului prim-vicepremier Gheorghe Seculici, preşedinte  al  PD-L Arad şi nici faptul că era finul preşedintelui României. Partidul  a „lucrat ştiinţific”: a comandat un sondaj de opinie în care au fost cuprinşi toţi potenţialii candidaţi din PD-L, dar şi din celelalte partide. Gheorghe Falcă a fost cotat cu peste 60% din voturi, echivalent cu faptul că devenea primar ales din primul tur. Contracandidaţii săi au atacat sondajul, au declarat că este măsluit, dar votul arădenilor avea să-l confirme.

Campania electorală a beneficiat de fonduri mari şi a avut două componente: campania individuală a candidatului Falcă şi campania colectivă a PD-L pentru candidatul Falcă. Imaginea organizaţiei PD-L a fost centrată în jurul unei figuri marcante, în acest caz Gheorghe Falcă şi campania, deşi făcută pentru partid, s-a concentrat asupra candidatului Falcă şi a păstrat multe dintre caracteristicile campaniei individuale a acestuia.

Prin faptul că pornea din postura de primar al Aradului, candidatul Falcă a avut şi dezavantajele unui candidat aflat deja în funcţie. El a fost învinuit de către contracandidaţi că de fapt nivelul său de trai este mult prea mare faţă de venituri, ei încercând printr-o campanie negativă de imagine să arate electoratului că acesta a „muncit” în interesul propriu, nu numai al concetăţenilor săi şi de aceea se află în vizorul DNA. Ca şi primar în funcţie, dar în acelaşi timp ca şi candidat, Gheorghe Falcă a avut parte şi de alte dezavantaje. Deoarece Aradul nu a primit bani suficienţi de la buget, a trebuit să impună parcări cu plată în zona centrală a oraşului, tarife destul de mari la intrarea în cel mai important loc de divertisment al oraşului, celebrul Ştrand „Neptun” etc. Gheorghe Falcă, candidat la Primăria Aradului, pornind în cursa electorală din funcţia de primar, a reuşit să învingă printr-o campanie pozitivă. El şi-a propus să obţină prin această metodă voturile arădenilor. După ce a fost ţinta a numeroase campanii negative, el a încercat ca în urma acestora să nu-şi piardă notorietatea dobândită. Tocmai de aceea campania sa a fost bazată pe realizări, a ocolit constant înfruntările directe. Consilierii de campanie i-au sugerat candidatului Falcă abordarea tehnicii de ignorare a campaniilor negative la care a fost supus. Este foarte interesantă atitudinea presei în această campanie electorală. Ziarele locale au prezentat doar materialele publicitare ale candidaţilor şi partidelor, de cele mai multe ori acestea fiind atacuri dure la persoana contracandidaţilor. Fără plată, evenimentele electorale au ieşit doar în mass-media regională şi naţională.  Aşa s-a aflat despre faptul că, la Arad, …Dumnezeu a participat la campania electorală, dar şi despre acuzaţiile reciproce dure dintre candidaţi.

Comunicarea în campania electorală

Comunicarea electorală este un exerciţiu al negocierii şi seducţiei, în care sunt implicaţi clasa politică, care vrea să seducă, electoratul, care vrea să negocieze şi mass-media, care se orientează la condiţiile de cerere şi ofertă. Comunicarea-seducţie în campania electorală ia cele mai diverse forme ale publicităţii politice: discursuri, sloganuri electorale, machete de presă şi spoturi electorale. Discursul politic este strâns legat de putere şi este totodată unul dintre cele mai importante instrumente pe care le au la dispoziţie forţele politice pentru ascensiunea lor la putere. Fiecare individ, fiecare grup, fiecare organizaţie care se află în posesia puterii are dorinţa şi face eforturi de a o menţine cât mai mult. De ce? Pentru că puterea asigură şi numeroase avantaje. Puterea stabileşte regulile jocului în comunitate.

La fel şi în politică, limbajul politic nu este altceva decât limba română, dar care foloseşte termeni specifici domeniului politic. Limbajul politic, spre deosebire de limbajele specializate, este accesibil unui număr mai mare de persoane, se adresează tuturor celor care, într-o oarecare măsură, „fac” politică sau vin în contact cu ea. Activitatea politică, de regulă, se bazează pe utilizarea limbajului, pe comunicare. A vorbi în faţa unor oameni, a unor mulţimi, a ţine un discurs înseamnă a comunica. A vorbi în public nu este un lucru uşor, mai ales pentru cei fără experienţă sau fără abilităţi oratorice. Nu sunt mulţi politicieni printre cei care se simt confortabil în faţa maselor în orice condiţie sau ocazie. Ce le trebuie românilor să audă în campania electorală? Promisiuni de tipul: bani mulţi, nivel de trai ridicat. Adriana Săftoiu, fost consilier prezidenţial a spus-o mai direct în campania electorală: „Electoratului îi arăţi, mai ales în perioada de campanie, ce-i trebuie, adică salarii, pensii. Acum, toată lumea plusează”. [44]

Am analizat campania electorală pentru alegerile locale din 2008, la Arad şi candidatura lui Gheorghe Falcă (PD-L), fostul şi actualul primar al Aradului, singurul primar care a reuşit să câştige două mandate consecutive după 1989 în Arad.

PD-L a ieşit la Arad cu un candidat care nu mai reprezenta o surpriză pentru nimeni: Gheorghe Falcă, un tânăr inginer  de 40 de ani, primar al Aradului în perioada 2004 – 2008.  S-a remarcat  în politică  încă de la Revoluţie, fiind  participant  activ la Timişoara şi în oraşul natal, Brad (judeţul Hunedoara), unde a participat la schimbarea structurilor politice. A fost membru CFSN şi din anul 1995 este membru PD. În 1996 devine preşedintele organizaţiei municipale de tineret a PD Arad, câteva luni mai târziu, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene de tineret a PD Arad şi după numai două luni, ajunge preşedintele acesteia. Are o ascensiune politică fulminantă: de la lipit afişe alături de membrii organizaţiei sale de tineret, în campania electorală din 1996, doi ani mai târziu preia organizaţia naţională de tineret a PD. În anul 2000 este ales vicepreşedinte al PD Arad, candidează şi ajunge vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, unde se ocupă de investiţii şi infrastructură rutieră. În această perioadă, poziţia sa politică devine foarte stabilă în PD în urma căsătoriei cu fiica preşedintelui PD Arad, naşul său fiind chiar Traian Băsescu, pe atunci preşedinte al partidului. În 2003 este ales secretar executiv al Biroului Permanent Naţional al PD, iar în 2004, primar al Aradului. Deşi în PD-L au existat tensiuni şi discuţii pentru nominalizarea unui candidat care să câştige din primul tur Primăria Aradului, partidul a comandat un sondaj de opinie în care au fost cuprinşi toţi potenţialii candidaţi din PD-L, dar şi din celelalte partide. Gheorghe Falcă a fost cotat cu peste 60% din voturi echivalent cu câştigarea funcţiei de primar ales încă din primul tur. Contracandidaţii săi au atacat sondajul, au declarat că este măsluit, dar votul arădenilor avea să-l confirme. „Am spus că Falcă este capabil să câştige alegerile locale din 2008 din primul tur. Falcă a schimbat faţa Aradului în patru ani, iar oamenii văd asta, nu are cum să nu fie popular”, a declarat vicepreşedintele PD-L Arad, Sever Jurcă, cu jumătate de an înaintea alegerilor locale de la Arad. [46]

Gheorghe Falcă este unul dintre liderii PD-L la nivel naţional, iar la nivel local este perceput ca un abil politician. Candidatura sa în 2008 avea loc pe trendul ascendent al partidului pe care-l reprezenta, deci şansele sale erau foarte mari. Însă, el avea o mare problemă: era cercetat de DNA într-un dosar în care ar fi avantajat firma unor prieteni, care au cumpărat un teren la un preţ relativ scăzut, iar peste doi ani Falcă a făcut un schimb de apartament cu o casă, desigur cu firma aceloraşi prieteni. Schimbul a fost privit ca o mită mascată, deşi aceasta nu a putut fi dovedită, iar procesul se derulează încă pe rolul instanţelor. Deci, în acest context, candidatura sa a fost privită  ca  un adevărat  act  de  curaj  din  partea  PD-L. Dar,  PD-L  ştia  că  dacă reuşeşte să impună un candidat credibil la Arad, va câştiga Primăria, la fel ca şi în alte mari oraşe ale ţării deoarece exista o nemulţumire faţă de partidul care a guvernat în ultimii ani, PNL. Cel puţin la Arad, primarul din perioada 2004-2008, Gheorghe Falcă a arătat de nenumărate ori că politica dusă de către Guvernul liberal nu a fost benefică pentru Arad, care era mereu pe ultimele locuri la banii primiţi de la buget şi pe primele locuri la fondurile colectate din taxe şi impozite. Totul a culminat cu o „înmormântare” organizată în faţa Primăriei Aradului, fiind adus un sicriu pe care scria Guvernul Tăriceanu, simbolizând faptul că acesta a „înmormântat” financiar Aradul. Deci, în aceste condiţii, chiar şi nerealizările primarului Falcă devenit candidatul Falcă aveau motivaţii documentate.

Resursele materiale au fost mari. Conform unor documente publicate în Monitorul Oficial, la Arad candidaţii pentru Consiliul local au participat cu sponsorizări minime de 5.000 de lei, printre sponsori fiind multe firme ale unor membri marcanţi PD-L, care au „cotizat” cu zeci sau chiar o sută de mii de lei. Însă, organizaţia pe care o avea Falcă în spate se baza mult pe resursa umană. Cu patru ani în urmă, începând din 2004, PD Arad a încercat o organizare originală: pe secţii de votare. Astfel, au fost contactaţi preşedinţi de bloc, administratori, cu care s-a discutat „de la om la om”, care au devenit unii membri, alţii simpatizanţi ai PD-L, unii bucurându-se de aşa zise avantaje în munca lor: obţinerea mai rapidă a materialului săditor pentru blocul pe care-l reprezentau, asfaltarea suprafeţei din spatele blocului prin refolosirea asfaltului recuperat de la reabilitarea altor străzi etc. Astfel, locatarii au văzut cu ochii lor că preşedintele sau administratorul de bloc „are trecere” la Primărie, că primarul se implică pentru ei şi şi-au schimbat brusc optica. Unele cartiere, cum este Alfa, un cartier mărginaş de blocuri au fost asfaltate şi trotuarele refăcute, au apărut locuri de joacă pentru copii şi spaţii speciale pentru tomberoanele de gunoi menajer, securizate, dând cartierelor o nouă faţă. Hipermarket-urile au apărut ca ciupercile după ploaie în Arad, firmele multinaţionale la fel, iar locurile de muncă erau în exces. Pentru investitori era o adevărată problemă să mai găsească personal calificat. Beneficiind de o firmă de consultanţă care l-a consiliat şi pe Traian Băsescu la Capitală, Primăria Arad sub conducerea lui Falcă în primul mandat a obţinut un împrumut BERD pentru reabilitarea transportului urban şi refacerea principalelor artere rutiere ale municipiului. Personalul Primăriei Arad a muncit pentru obţinerea unor fonduri europene pentru diverse proiecte, pentru proiectul BERD, pentru proiecte sociale, devenind indirect implicaţi în realizările pe care candidatul Falcă le-a prezentat în campania electorală. Mai mult, sub egida Primăriei, cu un an înainte de alegerile locale, primarul a participat la întâlniri cetăţeneşti în toate cartierele Aradului, alături de specialiştii din Primărie.

La lansarea candidaturii sale, Gheorghe Falcă a declarat că va obţine un scor atât de bun, încât va avea majoritate în Consiliul local. Consilierii săi de imagine au fost aceiaşi care l-au ajutat să ajungă primar şi prima oară, foşti jurnalişti, membri PD care în perioada 2004-2008 au ocupat posturi de consilieri personali la Primărie, Consiliul Judeţean, parlamentari etc.

Contractele şi proiectele de comunicare

Campania candidatului Gheorghe Falcă la Primăria Aradului s-a bazat pe realizările primarului Falcă. Lansarea s-a făcut în cartierul Alfa, în care s-a investit cel mai mult. Scenă, muzică populară, mititei, bere. Candidatul Falcă a venit alături de soţia sa, în braţe cu fiica sa de doar un an şi trei luni, dorind să arate alegătorilor că are o familie unită, pe care se bazează, că nu este „cel rău”, aşa cum era deja catalogat de către adversarii săi. A urcat pe scenă, le-a mulţumit arădenilor că-l susţin, a vorbit apoi Theodor Stolojan despre realizările lui Falcă, a urmat un adevărat spectacol susţinut de Tinu Vereşezan, un cunoscut rapsod popular din zonă, s-a băut bere şi s-au consumat mititei.

Campania electorală a lui Gheorghe Falcă s-a bazat mult pe media. La fel ca şi ceilalţi politicieni lansaţi în cursa electorală, a trebuit să îşi transforme presa în prieten pentru a fi sigur că imaginea îi va fi păstrată. În primii patru ani de mandat, a avut parte şi de mediatizări negative, fiind nemulţumit că realizările sale nu sunt înţelese pe deplin de jurnalişti. Analistul politic Claudiu Săftoiu le recomanda politicienilor să gândească asemenea unui reporter, să înţeleagă că presa nu reprezintă duşmanul; să înţeleagă ce anume constituie o ştire şi să utilizeze toate instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru generarea de ştiri; să fie corecţi şi să ofere informaţii corecte; să nu reacţioneze în mod exagerat la un articol negativ; să nu intre în conflict deschis cu presa. Gheorghe Falcă a realizat că fără presă nu poate „cuceri” Primăria Aradului, în condiţiile în care era cercetat de DNA. Astfel, contractele de publicitate au fost imense. La Jurnalul arădean”, considerat a fi pe primul loc ca tiraj în judeţ, auditat de BRAT cu 22.000 de exemplare/zi, publicitatea PD-L a fost de mai multe miliarde de lei vechi. Și în cotidianul „Glasul Aradului”, cu un tiraj sub 5.000 de exemplare, PD-L a cumpărat publicitate pentru candidatul Falcă şi pentru  candidaţii la Consiliul local şi judeţean.  Televiziunea locală InfoTV a avut contracte serioase de la PD-L. Materialele de campanie au fost diversificate: mii de afişe electorale, peste 700 de mashuri, peste 50 de panouri publicitare, brăţări fosforescente pentru tineri, tricouri portocalii cu inscripţii Falcă 8”, adică Falcă stă 8 ani la Primărie, mingi portocalii, brelocuri cu Votaţi Falcă!” etc.

Proiectul întocmit de echipa sa de comunicare a avut o strategie originală, bazată pe sloganul Noi construim!”, fără atacuri la adresa contracandidaţilor săi. Deşi aceştia au încercat să-i creeze o aură de corupt, îmbogăţit peste noapte, tocător de bani publici în interesul personal, răspunsurile nu au fost pe măsură, iar Falcă a fost practic victimizat. Echipa de consilieri de campanie a răspuns atacurilor cu o fotografie, în care familia Falcă le oferea duşmanilor săi o floare.

Tipologia campaniilor electorale

Campaniile electorale au menirea, cel puţin în teorie, să-i informeze pe alegători despre candidaţi şi să-i ajute să înţeleagă mai bine poziţiile acestora faţă de problemele momentului, cauzele pentru care militează ei şi partidele de apartenenţă. Cunoscând candidaţii, concepţiile şi acţiunile lor, electoratul poate decide cu cine să voteze, dacă îşi schimbă opţiunile electorale sau şi le păstrează pe cele anterioare, dacă e nevoie de o schimbare a Puterii sau nu.

Din ce în ce mai mult se pune întrebarea dacă într-o campanie electorală e vorba mai degrabă de manipulare decât de informare. Campaniile electorale sunt, fără îndoială, momentul de vârf al oricărei activităţi de marketing politic. În cele 30 de zile, cât durează o asemenea campanie în România, se utilizează absolut toate tehnicile cunoscute de publicitate, relaţii publice, lobby, campanii negative, corespondenţă directă etc. Eforturile umane, financiare şi logistice sunt impresionante şi cantitatea de informaţie desfăşurată depăşeşte orice nivel mediu anual. Campania electorală este un soi de olimpiadă a politicii în care persoane publice, mai mult sau mai puţin cunoscute, desfăşoară un întreg arsenal de forţe pentru a convinge electoratul şi pentru a-i obţine voturile. Campaniile electorale hotărăsc de multe ori soarta unor alegeri. Dacă nu schimbă întotdeauna câştigătorul, atunci sigur modifică procente.

În cazul candidatului Gheorghe Falcă la Primăria Aradului, el a avut o campanie electorală individuală. Conform sondajului de opinie efectuat de partidul său înainte de nominalizarea sa în cursa electorală, el era cotat cu cele mai mari şanse de a ajunge primar din primul tur, aducând un scor bun şi pentru partidul său. Candidatul Falcă a fost evaluat de către echipa de strategi ai partidului, care a stabilit mesajul adresat unei majorităţi, evident neomogenă din punct de vedere electoral, dar care să fie mesajul câştigătorului: „Mergem înainte! Construim!”. Candidatul Falcă avea şi notorietate, intrând în campania electorală din funcţia de primar. Notorietatea este primul pas către credibilitate, iar credibilitatea este cheia unui mesaj câştigător. Este foarte greu să fie făcut credibil, într-un interval de timp scurt un candidat care avea probleme de imagine: era cercetat de DNA. Aici a intervenit profesionalismul echipei de campanie, dar esenţială a fost notorietatea candidatului. Astfel, a fost creat personajul electoral Falcă, altfel decât era cunoscut din cele povestite de către adversarii săi politici. Personajul electoral este o continuare a personajului politic ce beneficiază de notorietate şi de încredere. Dacă în viaţa politică trebuie să elaboreze strategii de partid, să pună bazele unui buget local, în campania electorală a trebuit în primul rând să facă faţă acuzelor contracandidaţilor şi, evident, să se impună în faţa electoratului. O bună corelare între personajul electoral şi sloganul său este un alt punct care clădeşte credibilitatea. Este important de precizat că personajul electoral nu poate fi fundamental diferit de personajul politic, dar trebuie să fie mai simplu, mai schematizat decât acesta. Astfel, campania lui Gheorghe Falcă la Primăria Aradului în anul 2008 a readus imaginea personajului politic Falcă la eficienţă, autoritate şi chiar hotărâre. El venea din nou la Primărie pentru a construi, pentru a-şi continua proiectele. El venea la Primărie să muncească pentru arădeni, pentru ca acestora să le fie bine. După ce echipa de consilieri de campanie a constituit personajul electoral, a urmat stabilirea unei strategii de campanie care să-l pună pe candidatul Falcă mereu în situaţia de a transmite mesaje în zonele de interes ale publicului la care beneficiază de maximă credibilitate. Astfel, Gheorghe Falcă era arătat arădenilor drept un specialist care avea o viziune asupra dezvoltării municipiului Arad în următorii patru ani, care coincidea cu dorinţele electoratului: drumuri mai bune, canalizare în tot oraşul, transport urban de calitate etc.

În paralel cu campania individuală a candidatului la Primăria Aradului, Gheorghe Falcă, a avut loc campania colectivă a PD-L. Imaginea organizaţiei PD-L a fost centrată în jurul unei figuri marcante, în acest caz Gheorghe Falcă şi campania, deşi făcută pentru partid, s-a concentrat asupra candidatului Falcă şi a păstrat multe dintre caracteristicile campaniei individuale ale acestuia.

Campania electorală pentru finul lui Traian Băsescu nu a fost uşoară, deoarece era un candidat aflat în acea funcţie, deci trebuia reales. Funcţia de primar al Aradului i-a adus şi avantaje, dar şi dezavantaje candidatului Gheorghe Falcă. El a avut ca scop principal prelungirea mandatului cu încă patru ani. Pentru a convinge electoratul să-i acorde încrederea pentru încă un mandat, el a trebuit să demonstreze că este cel mai bun şi că a avut realizări palpabile. Astfel, el le-a prezentat arădenilor adevărata situaţie a oraşului, deşi în timpul campaniei electorale acesta era un adevărat şantier. Electoratul era însă bucuros că se „mişcă” ceva, că cineva face ceva şi pentru el. Ca şi candidat aflat în funcţie, Gheorghe Falcă şi-a început campania electorală având o imagine creată pe parcursul celor patru ani de mandat. El a amintit mereu că atunci când a preluat Primăria Aradului, oraşul era canalizat în proporţie de 55%, iar la un an după finalizarea primului mandat, tot Aradul va fi canalizat. De asemenea, nu va mai exista nici o stradă neasfaltată, deşi în 2004 erau peste 400. În timpul celor patru ani de mandat a făcut demersuri multiple pentru ca autostrada Nădlac-Timişoara să treacă prin apropierea Aradului, apoi a obţinut printr-un lobby susţinut ca centura Aradului să facă parte integrantă din autostradă, eforturi mediatizate timp de patru ani de zile. Astfel, candidatul Gheorghe Falcă s-a bucurat din plin în campania electorală de legitimitatea funcţiei, având din start un anumit nivel de încredere faţă de contracandidaţii săi. Imaginea creată a fost cea a unui om competent, care a încercat în patru ani de zile să le rezolve arădenilor problemele care nu le-au fost rezolvate în 14 ani. [34] Fiind un candidat aflat în funcţie, consilierii de campanie au folosit metoda de creare de evenimente. Astfel, primarul Falcă, care în acelaşi timp era şi candidatul Falcă a participat în calitatea sa oficială la diverse întâlniri economice, târguri organizate de către Camera de Comerţ, manifestări de tipul „Ziua şcoli” etc. fiind astfel mult mai vizibil decât ceilalţi contracandidaţi. A organizat conferinţe de presă pentru a arăta stadiul lucrărilor de infrastructură realizate din împrumutul BERD, a vizitat  cele  peste  40 de şantiere din oraş, întâlnindu-se în acelaşi timp şi cu locuitorii din zonă cărora le asculta doleanţele. A adus în prim-plan probleme de natură economică şi politică, acuzând Guvernul Tăriceanu că nu sprijină administraţia Aradului, că judeţul Arad se află pe ultimul loc din ţară la atribuirea fondurilor de la buget, dar pe primele locuri la adunarea taxelor şi impozitelor locale. A demonstrat cu acte clare demersurile blocate de către ministrul transporturilor din Guvernul Tăriceanu, Ludovic Orban care a blocat proiectul de construire a două pasaje peste calea ferată de pe centura Aradului, care ar fi dus la descongestionarea traficului rutier. Obţinerea finanţărilor de la BERD şi Banca Mondială, cu care practic s-a canalizat oraşul, s-a dezvoltat infrastructura rutieră, chiar dacă proiectele se aflau în plină derulare, a avut un potenţial electoral.

Însă, candidatul Falcă din postura de primar al Aradului a avut şi dezavantajele unui candidat aflat deja în funcţie. El a fost învinuit de către contracandidaţi că de fapt nivelul său de trai este mult prea mare faţă de venituri, încercând printr-o campanie negativă de imagine să se arate electoratului că acesta a „muncit” în interesul propriu, nu numai al concetăţenilor săi şi de aceea se află în vizorul DNA. Astfel, pornindu-se de la sloganul „Falcă a făcut treabă”, folosit de către PD-L în campania electorală, contracandidaţii săi au trimis electoratului arădean peste 100.000 de fluturaşi electorali, full-color, de o calitate extrem de bună, care ar fi costat peste 10.000 de euro. [34] În articolul „Gheorghe Falcă, cu casa pe mână” din ziarul „Gardianul”, ediţia de Transilvania, din data de 22 mai 2008, am arătat cum s-au desfăşurat ostilităţile: „La fel ca fostul preşedinte Băsescu, cu câţiva ani  în urmă, al cărui ceas marca Rolex a fost fotografiat de adversarii politici pentru a demonstra câtă acoperire are butada „Sărac dar cinstit”, adversarii primarului Gheorghe Falcă din Arad au umplut oraşul de fluturaşi cu imaginea finului lui Băsescu purtând la încheietură un alt ceas valoros. Fluturaşii pornesc de la unu din sloganurile PD-L, completat: „Falcă a făcut treabă… Ceasul lui valorează cât o casă! Tu ai bani de cheltuieli?” Într-un medalion este prezentat şi obiectul cu pricina, marca Vacheron Constantin, apreciat la 28.300 dolari, conform unui site oficial al companiei producătoare.” [34]

Un alt dezavantaj este aplicarea legii, chiar în campanie electorală. Primarul în funcţie, în acelaşi timp şi candidatul Gheorghe Falcă a interzis desfăşurarea adunărilor publice în municipiul Arad,  ceea  ce a dus  la  organizarea  unui  miting  spontan.  În articolul „Miting liberal cu replici PD-L şi PSD” din ziarul „Gardianul”, ediţia de Transilvania, din data de 20 mai 2008, am descris evenimentele: „Liberalii arădeni au organizat ieri un miting spontan în faţa Primăriei, pentru a protesta împotriva unei decizii a primarului Gheorghe Falcă prin care se interzic adunările publice în Arad în plină campanie electorală. La miting, alături de alţi liberali au participat viceprimarul Tiberiu Dekany, candidat la Primărie, şi primele locuri pe lista de consilieri a alianţei PNL-PNŢCD, fostul primar Cristian Moisescu şi Claudiu Cristea, preşedinte PNŢCD Arad. Manifestanţii au afişat pancarte prin care solicitau dreptul la libertatea de opinie şi chiar îl comparau pe Falcă cu… Hitler, Stalin şi Ceauşescu. „Am venit aici pentru că în Revoluţie aici au murit oameni pentru libertatea de expresie. Dacă revoluţionarii din 1989 ar fi cerut aprobare pentru miting, astăzi nu aveam libertate în România”, a declarat Claudiu Cristea. Surprinzător, după aproximativ 45 de minute, o grupă de democrat-liberali, în tricouri portocalii şi cu bannere cu inscripţia „Noi votăm Falcă” s-au aliniat la 3 metri în faţa liberalilor pentru ca la câteva minute, în dreptul Monumentului Eroilor Revoluţiei situat între liniile de tramvai, la aproximativ 10 metri de ceilalţi, au venit tineri de la PSD, îmbrăcaţi în roşu, cu un banner cu inscripţia ”Noi nu votăm Falcă”. Câţiva jandarmi au stat între manifestanţii care au demonstrat fără nici un incident.” [34]

Ca şi primar în funcţie, dar în acelaşi timp ca şi candidat Gheorghe Falcă a avut parte şi de alte dezavantaje. Deoarece Aradul nu a primit bani suficienţi de la buget, a trebuit să impună parcări cu plată în zona centrală a oraşului, tarife destul de mari la intrarea pe ştrand etc.

Campania electorală a lui Gheorghe Falcă s-a desfăşurat după tiparele normale. El a fost atacat de nenumărate ori pe tema anchetei DNA, cu faptul că şi-a folosit copilul în fotografia electorală, cu ceasul, cu vandalizarea bannerelor etc. În articolul „Finul lui Băsescu îşi timorează contracandidaţii” din ziarul „Gardianul”, ediţia de Transilvania, din data de 20 mai 2008, Falcă este acuzat indirect: „Tiberiu Dekany, candidatul PNL la Primărie, a completat că în Arad a continuat campania de distrugere a banerelor liberale. Liberalii au fotografiat o Dacie papuc din care au coborât persoane care au vandalizat banerele PNL. Şi aceste fotografii vor fi puse la dispoziţia ministrului de Interne, Cristian David, pentru că liberalii cred că Jandarmeria şi Poliţia arădeană ar acţiona părtinitor faţă de primar.” [34]

Una dintre cele mai folosite metode de campanie electorală a celor aflaţi în opoziţie faţă de candidatul aflat la putere a fost critica acidă. S-a pornit de la principiul „Criticaţi, criticaţi, criticaţi! Nu contează ce criticaţi, numai să criticaţi!“, candidaţii oponenţi coalizându-se împotriva lui Falcă pentru a crea îndoieli în rândul electoratului. Atacul a fost delegat către majoritatea contracandidaţilor lui Falcă şi chiar spre candidaţii de consilieri locali. Acest lucru poate fi observat şi în articolul „Finul lui Băsescu îşi timorează contracandidaţii” din ziarul „Gardianul”, ediţia de Transilvania, din data de 20 mai 2008: „Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a năvălit în studioul unei televiziuni locale cu doar un minut înaintea intrării în direct a unui candidat liberal la consiliul municipal, într-o emisiune electorală a PNL. Cristian Moisescu, fost primar al Aradului în perioada 1992-1996, aflat pe locul al doilea al listei de consilieri PNL pentru consiliul local municipal Arad, a declarat ieri că pe când se pregătea să intre în emisie într-o emisiune electorală a partidului său, cu mai puţin de un minut înainte de intrarea în direct s-a trezit că Falcă a năvălit pur şi simplu în platou şi a început să strige, aruncând spre el cu fluturaşi electorali ai PNL. În opinia candidatului liberal, primarul  a încercat să-l timoreze, nemulţumit de o scrisoare deschisă pe care i-a adresat-o şi care este distribuită în cartiere de liberali. Mai mult, un insert video cu opinii ale arădenilor referitoare la scrisoare a fost refuzat spre difuzare în aceeaşi emisiune de către conducerea postului respectiv. „Falcă Gheorghe este un tip cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, o persoană foarte vicleană”, a spus Cristian Moisescu. Şocat de atitudinea lui Falcă, acesta a completat: „Mă aşteptam la puţin respect măcar faţă de vârsta mea, pentru că aş putea să-i fiu tată””. [34]

La Arad Gheorghe Falcă, candidat la Primăria Aradului, pornind în cursa electorală din funcţia de primar, a reuşit să învingă printr-o campanie pozitivă. El şi-a propus să obţină prin această metodă voturile arădenilor. După ce a fost ţinta unor numeroase campanii negative, el a încercat ca în urma acestora să nu-şi piardă notorietatea dobândită. Tocmai de aceea campania sa a fost bazată pe realizări, a ocolit constant înfruntările directe. Consilierii de campanie i-au sugerat candidatului Falcă abordarea tehnicii de ignorare a campaniilor negative la care a fost supus. O atitudine vehementă a acestuia nu i-ar fi fost de nici un folos. El a folosit o metodă extrem de simplă: exprimarea  mâhnirii  candidatului  faţă de atacul asupra lui. Astfel, zeci de mii de fluturaşi electorali distribuiţi în cutiile poştale şi câteva panouri publicitare din centrul Aradului transmiteau acest lucru electoratului. Într-o fotografie de familie, familia Falcă le oferea celor care îl criticau, o floare. Pentru a nu intra în jocul adversarilor, Gheorghe Falcă nu a participat la emisiunile electorale de dezbatere ale studioului teritorial TVR Timişoara, deşi acestea erau gratuite. Au fost evitate emisiunile TV în direct, dar şi răspunsul unor spoturi negative la adresa primarului în funcţie, în acelaşi timp candidat. În urma campaniei electorale pentru alegerile locale din 2008 de la Arad s-a constatat că deşi au fost folosite succesiv mai multe campanii electorale negative la adresa lui Falcă şi PD-L, aceştia fiind ţinta tuturor contracandidaţilor, ele nu şi-au atins ţinta. Au fost alocate fonduri mari, s-a cheltuit enorm, dar rezultatul a fost minim. Această campanie a fost un spectacol de tipul luptelor cu mare miză. Cu cât este mai intens conflictul, cu atât mai mulţi oameni sunt atraşi de el. Candidaţii partidelor în alegerile locale din 2008 pentru Primăria Aradului şi-au asumat un risc enorm: campania negativă promovată le-a atras o reacţie negativă din partea electoratului. Gheorghe Falcă a fost victimizat, iar electoratul a fost cel care a decis. În urma campaniei negative, au existat voci în rândul electoratului care au susţinut sloganul: „Toţi au furat, dar măcar Falcă a făcut ceva şi pentru noi”.

Conform datelor oficiale obţinute după centralizarea de la Biroul Electoral Municipal, în Arad s-au prezentat la vot pentru alegerea primarului 60.620 dintre cei 158.975 alegători înscrişi pe liste. Dintre aceştia, 40.417 au votat pentru Gheorghe Falcă, adică 66,67 %,  6155 au votat pentru Tiberiu Dekany (PNL)-9,3 %, 3913 pentru Dorel Popa (PC)-6,45 %, 3572 pentru Dorel Căprar (PSD)-5,89 %, 2889 pentru Levente Bognar (UDMR)-4,76 %, 1122 pentru Valentin Paul Neamţ (PRM)-1,85 %, ceilalţi candidaţi obţinând sub 1000 voturi. Pentru Consiliul Local Municipal, scorul PD-L a fost de asemenea unul foarte bun. Partidul a obţinut 32.618 voturi din cele 59.304 valabil exprimate (55 %), fiind urmat de PNL, cu 6414 voturi (10,82 %), UDMR, cu 5092 voturi (8,59 %), PSD, cu 4366 voturi (7,36 %), PC, cu 3076 voturi (5,19 %), PRM, cu 2021 voturi (3,41 %), Uniunea Pensionarilor şi Solidarităţii Sociale, cu 1485 voturi (2,5 %), celelalte formaţiuni având sub 1000 voturi. În Consiliul Local Municipal au pătruns, depăşind pragul electoral, PD-L, PSD, UDMR, PNL şi PC. După împărţirea mandatelor, ţinând cont şi de redistribuire, acestea au fost repartizate astfel: PD-L – 15, PNL – 3, PSD şi UDMR – câte 2 şi PC – 1.

Mesajul electoral

Mesajul electoral constituie unul dintre pilonii de rezistenţă în jurul cărora se organizează campania. Mesajul trebuie să fie o chintesenţă a programului politic, economic, social etc. şi, în acelaşi timp, trebuie să fie atractiv, uşor de reţinut, convingător, coerent. Mesajul general al unei campanii electorale este constituit din totalitatea mesajelor punctuale, pozitive sau negative, pe care candidatul (partid sau individ) le transmite. Pentru construirea lui, se porneşte atât de la programele partidului, cât şi de la agenda populaţiei. Agenda populaţiei defineşte problemele pentru care majoritatea aşteaptă rezolvarea, dar şi pericolele de care se teme. Agenda populaţiei se poate afla cu ajutorul sondajelor de opinie. Sondajele îl pot ajuta pe candidat să afle ce vor oamenii să audă, însă nu ele trebuie să impună tonul şi abordarea mesajelor. Acestea trebuie să depindă de ideile politice ale candidatului, de personalitatea sa, de stilul său. Pe baza rezultatelor acestora, candidaţii pot afla care sunt problemele importante pentru cetăţenii dintr-o anumită zonă şi la un anumit moment. În acest fel, îşi pot construi mesaje cât mai eficiente, care să ofere soluţii la problemele  arzătoare ale momentului. În cazul alegerilor locale din anul 2008 de la Arad, candidatul PD-L la Primăria Aradului, Gheorghe Falcă şi-a bazat întregul mesaj electoral pe principala problemă a arădenilor care doreau să continue proiectele începute în oraşul lor.

Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte”. La fel a conceput şi echipa de consilieri ai lui Gheorghe Falcă campania electorală. Astfel, în afişul electoral acesta era fotografiat într-o cămaşă obişnuită, având sloganul Mergem înainte! Construim!”, referindu-se la proiectele începute şi nefinalizate. Benerele suspendate de-asupra şoselelor, aveau alt mesaj electoral: Falcă primar-pentru Arad noi construim”, iar mash-urile agăţate de sute de balcoane, Noi votăm Falcă”, pentru a arăta că alegătorul de rând îl simpatizează.

Un mesaj credibil trebuie să pornească de la un personaj credibil şi trebuie să poată să-i fie atribuit. Se ştie de ani de zile că în spatele liderilor politici stau echipe de marketing politic, autori de discursuri (copywriters), regizori, specialişti în relaţia cu presa şi ei redactează mesajele politice, scriu discursurile şi pregătesc apariţiile publice. Dar, mesajul trebuie să fie recepţionat de către electorat.

La Arad, contracandidaţii primarului în funcţie care în acelaşi timp era şi candidat de primar, au avut alte mesaje electorale pentru candidatul Gheorghe Falcă. Astfel, în articolul „Ghiţă este aşteptat de DNA la portiţă” din ziarul „Gardianul”, ediţia de Transilvania, din data de 16 mai 2008, am arătat care au fost reacţiile contracandidaţilor de la PSD şi de la PRM: „PSD a scos la bătaie, în Arad, un banner imens prin care face apel la o cunoscută melodie aparţinând Cleopatrei Stratan.  Pe balconul sediului partidului, între imaginile imense ale candidaţilor la Primărie, Dorel Căprar şi preşedinţia Consiliului Judeţean, Florin Remeţan, este afişată o pânză albă cu o inscripţie prin care „Ghiţă” este anunţat că este aşteptat de DNA la portiţă. Deşi nu s-au făcut alte precizări, bannerul face apel la dosarele penale ale actualului primar, Gheorghe Falcă (PD-L), finul preşedintelui Băsescu, instrumentate de DNA. Tema dosarelor primarului şi a intenţiei acestuia de a candida, în ciuda acestora, este atinsă şi de alţi candidaţi la alegeri din Arad. Sloganul electoral al candidatului PRM, Valentin Paul Neamţ (fost primar liberal în perioada 1998-2000) este: „Votaţi cu toţii/Să dăm jos hoţii!”, fără a preciza însă cine sunt hoţii vizaţi.” [34]

Cu toate că au folosit mesaje negative la adresa lui Falcă, contracandidaţii săi nu au reuşit să lămurească electoratul să nu-l voteze. Faptul că Gheorghe Falcă a obţinut un scor zdrobitor în campania electorală demonstrează că, la Arad, campaniile electorale negative încă nu au succesul scontat la electorat.

Resursele campaniei electorale

Campania electorală presupune, pe lângă dezvoltarea strategică, un proces amplu de gestionare de resurse. Dacă scopul final al campaniei electorale este adunarea unui număr cât mai mare de voturi, realizarea acestui scop se face atât printr-o corectă identificare a temelor şi a mijloacelor de comunicare, cât şi printr-o bună utilizare practică a resurselor de care se dispune la acel moment.

Cea mai importantă componentă a resurselor folosită în cadrul campaniei electorale este resursa electorală. În cazul candidatului la Primăria Aradului, Gheorghe Falcă, acesta a pornit în campania electorală cu cel mai mare număr de procente faţă de contracandidaţii săi. Campania electorală nu este un spaţiu izolat. Nimic nu începe acolo de la zero şi de aceea este esenţială evaluarea corectă a tuturor resurselor individuale sau colective care sunt puse în joc la start. Conform unui sondaj al PD-L, Falcă pornea ca şi principal favorit în cursa electorală, cu 60%, iar conform unui sondaj PNL, tot Falcă era pe primul loc cu peste 50%. Pentru a rămâne lider, Falcă trebuia să reziste timp de o lună de zile în campania electorală, arătând doar că el este acelaşi primar pe care l-au ales în urmă cu patru ani arădenii şi care candidează pentru un nou mandat. Gestionarea corectă a resurselor electorale înseamnă, pentru managerii de campanie, folosirea tuturor elementelor care au condus la procentajul candidatului înainte de campanie, şi adăugarea unor elemente noi care să atragă votanţi fără a-i îndepărta pe cei vechi.

Poate cea mai importantă componentă a campaniei electorală este resursa financiară. Campania electorală este cea mai complexă formă de comunicare cunoscută din perspectiva mijloacelor utilizate, a devenit un consumator important de fonduri. Gestionarea corectă a resurselor financiare înseamnă obţinerea unui efect electoral maxim pe unitatea monetară cheltuită. În cazul candidatului Falcă la Primăria Aradului, o parte din costuri au fost minime deoarece materialele de campanie au fost realizate de către echipa de campanie electorală. Cele mai mari costuri au fost cele legate de achiziţionarea de spaţii publicitare în media sau outdoor; producţia de materiale difuzabile prin media sau outdoor (spoturi audio şi video, alte forme de materiale filmate sau înregistrate audio, machete de presă, panouri pentru afişaj stradal, afişe, bannere); producţia de materiale tipărite difuzabile prin sistem person to person sau door to door (fluturaşi, broşuri, pliante, fotografii, calendare); producţia de gadget-uri de campanie (brichete, insigne, autocolante, brelocuri, şepci, fulare, tricouri, pelerine de ploaie, umbrele, caiete de şcoală, creioane, pixuri, lanterne, penare, ghiozdane, sacoşe); organizarea de evenimente cu sau fără prezenţa candidatului (întâlniri cu alegătorii, concerte, evenimente sportive, expoziţii, lansări de carte, prezentarea grupului de susţinători locali).

În repetate rânduri, analişti sau consultanţi politici din lume au atras atenţia asupra „irelevanţei investiţiei în media pe timpul campaniei“. În Handbook of Political Marketing, consultantul Partidului Republican din SUA, Dan Schnur, face o diferenţă clară între ceea ce el numeşte paid media (media în care cumperi spaţii pentru promovare) şi earned media definită ca „orice formă de comunicare în masă pe care campania o poate folosi fără a oferi compensaţie financiară mediului care o transmite”. [43]

Avantajul media plătite este că mesajul candidatului va fi livrat fără nici o interferenţă din partea corpului editorial al organului respectiv de presă, ceea ce permite structurii de campanie să dea publicităţii doar acele mesaje care construiesc cel mai bine imaginea candidatului. Astfel, Falcă a fost prezentat drept candidatul ideal: dornic de muncă, de a-şi finaliza proiectele începute, de a aduce Aradul la locul pe care l-a avut întotdeauna în vestul ţării. Nu au fost „uitate” realizări de tipul: crearea de locuri de muncă, deşi nu era meritul primarului ci al firmelor care au investit în Arad, hipermarket-uri etc.

Campania de outdoor a fost folosită din plin la Arad: panouri electorale imense cu candidatul Falcă, în marile intersecţii, pe blocuri etc. Zeci de bannere, peste 700 de mashuri, toate au avut o contribuţie importantă la alegerea candidatului Gheorghe Falcă. Cele mai căutate au fost tricourile portocalii, şepcile, mingile de fotbal, pixurile, adică obiecte promoţionale utilizate de către electorat.

La fel ca în cazul banilor, într-o campanie electorală nu sunt niciodată suficienţi oameni. Astfel, resursele umane sunt extrem de importante. În cazul candidatului PD-L Arad, Gheorge Falcă, totul a fost extrem de bine structurat. Tinerii s-au ocupat de afişajul electoral şi de asigurarea materialelor promoţionale la spectacole şi concerte. Membrii PD-L şi-au contactat simpatizanţii şi au lansat mesaje „pro Falcă”, au asigurat suficient electorat la întâlnirile de pe teren, au efectuat campania door to door. Este evident necesară o coordonare şi o instruire a acestor „propagandişti”, pentru a transmite mesajul electoral „îmbunătăţit”.

Poate că cea mai fragilă resursă disponibilă într-o campanie este resursa de timp. Candidaţii trebuie să poată fi văzuţi de un număr cât mai mare de alegători într-un timp cât mai scurt. De aceea, este vital ca echipa de campanie să ştie cât mai precis care sunt bazinele electorale şi unde sunt categoriile de electorat pe care se bazează. De exemplu, în cazul candidatului Gheorghe Falcă la Primăria Aradului, întâlnirile sale cu electoratul au avut loc în cartiere, discursul electoral fiind în funcţie de fiecare cartier. Tot în cartiere au fost organizate şi concerte şi a fost prezentat programul electoral al candidatului. Pentru a arăta că reprezintă un partid puternic, a fost în permanenţă însoţit de un staff important, format din conducerea organizaţiei judeţene, municipale, parlamentari şi candidaţi pentru funcţiile de consilieri locali. S-a mers în pieţe, în zonele populate, dar şi în cartierele de case ale Aradului. Discursul electoral a fost diferit, dar mesajul transmis a fost acelaşi: „Construim împreună!”

Beneficiind de poziţia de primar în funcţie, dar în acelaşi timp şi candidat la Primăria Aradului, Gheorghe Falcă a fost acuzat că a folosit banul public în campania sa electorală. Astfel, în articolul „Finul lui Băsescu foloseşte banii publici în campania sa electorală” din ziarul „Gardianul”, Ediţia de Transilvania, din data de 8 mai 2008, am dezvoltat subiectul: „Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi finul lui Băsescu este acuzat de către viceprimarul Tiberiu Dekany, candidatul PNL la Primăria Aradului că foloseşte banii publici în campania sa electorală şi a PD-L. Astfel, Falcă cheltuieşte 700.000 lei vechi din bugetul local în cadrul unor întâlniri cetăţeneşti prin cartiere, făcându-şi campanie electorală şi împărţind materiale electorale. La fel s-a întâmplat şi la masa festivă pe care Primăria a dat-o, din bugetul local, bătrânilor din centrele de zi şi la Hramul bisericii din Aradul Nou, acţiuni desfăşurate pe bani publici. „Echipa Falcă împărţea materiale electorale în care scria explicit „Votaţi Falcă”, a declarat Tiberiu Dekany. Primarul Falcă a împărţit în tot cartierul Bujac fluturaşi electorali prin care cheamă cetăţenii la inaugurarea stadionului Şega, renovat din banii publici. Dekany l-a acuzat pe finul lui Băsescu că nu şi-a plătit nici ocuparea domeniului public la lansare în cursa electorală şi că este obişnuit să nu plătească nimic, inclusiv utilităţile fiind plătite până nu demult de o firmă pe care a favorizat-o. Firma care face campania electorală a PD-L a fost favorizată ca să nu plătească ocuparea domeniului public pentru panourile publicitare care anunţă deschiderea unui complex comercial, care, în opinia liberalilor îi plăteşte acum gazul lui Falcă”. [34]

Reflectarea în presa locală şi regională a campaniei electorale

În presa locală, campania electorală pentru alegerile locale din 2008, la Arad nu a fost reflectată deloc de către ziarişti. Cotidianul local „Jurnal arădean” a decis să publice doar publicitate electorală, iar aceasta a adus câştiguri substanţiale ziarului. În contractele de publicitate încheiate de către partidele politice şi Jurnalul arădean, era stipulat că jurnaliştii cotidianului nu vor scrie nimic în această campanie electorală pe teme politice şi nu vor ataca candidaţii. Deci, s-a cumpărat tăcerea ziariştilor cu publicitate electorală. În cotidianul Observator arădean, situaţia a fost asemănătoare.

Însă, pentru că tirajul real este mult prea mic, publicitatea a fost mai redusă. Iniţial s-a încercat atacul la diverşi candidaţi, dar fără rezultat. Cel atacat a fost candidatul PD-L, Gheorghe Falcă, deoarece ziariştii de la Observator au aflat sumele pe care PD-L le-a investit în publicitate electorală la Jurnalul arădean şi la Glasul Aradului. În cotidianul Glasului Aradului, situaţia a fost similară cu cea de la Jurnal arădean, atacurile murdare provenind în cadrul publicităţii electorale.

Dacă tăcerea ziariştilor locali a fost cumpărată cu publicitate electorală, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu presa regională. Voi reda câteva dintre articolele mai relevante despre campania electorală pentru alegerile locale din 2008, de la Arad, scrise de către autorul acestei lucrări, sub pseudonimul Miron Radu. [34].

Scandal electoral între gardienii publici şi PSD la Arad

Primul incident legat de campania electorală, la Arad, i-a avut drept actori pe câţiva tineri social-democraţi şi pe un gardian public. Totul a pornit, sâmbătă seara, de la mutarea unor panouri de afişaj electoral din faţa sediului PSD de către o echipă de gardieni publici subordonaţi Primăriei. Câţiva tineri care se aflau în sediul organizaţiei de tineret a PSD au ieşit în stradă să vadă cine mută panourile. Între ei şi gardieni a avut loc, după cum a explicat ieri liderul municipal Dorel Căprar, candidat la Primăria Arad, un schimb de replici. Unul dintre gardieni, mai înfierbântat, a continuat scandalul cu un tânăr social-democrat care nu avea buletinul de identitate asupra sa şi a chemat chiar poliţia, la 112. Înainte de venirea echipajului de poliţie, la faţa locului au sosit atât Dorel Căprar cât şi un comandant al gardienilor, care au aplanat conflictul. Mai mult, spune Căprar, superiorul gardianului care era într-o evidentă stare euforică şi care a provocat altercaţia şi-a cerut scuze pentru atitudinea subordonatului său. Echipajul  de  Poliţie care a venit ulterior a constatat că de fapt nu se întâmplase nimic de natură să presupună intervenţia Poliţiei. „Fac apel la fairplay în această campanie electorală”, a solicitat ieri Dorel Căprar care, deşi a recunoscut că nu are nici un indiciu din care să presupună că gardienii ar fi acţiona la comanda primarului Aradului, nu poate totuşi elimina această ipoteză.

Tot pe afişierul din faţa sediului PSD din Arad a fost consemnată şi vandalizarea afişului electoral al primarului Gheorghe Falcă (PD-L). Pe fruntea acestuia cineva a înscris cu carioca cuvântul „HOŢ”. Conducerea PSD s-a delimitat ferm de acest gest, pe care l-a condamnat.

(Gardianul 5 mai 2008 Miron Radu)

 

Finul lui Băsescu foloseşte banii publici în campania sa electorală

Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi finul lui Băsescu este acuzat de către viceprimarul Tiberiu Dekany, candidatul PNL la Primăria Aradului că foloseşte banii publici în campania sa electorală şi a PD-L. Astfel, Falcă cheltuieşte 700 000 lei vechi din bugetul local în cadrul unor întâlniri cetăţeneşti prin cartiere, făcându-şi campanie electorală şi împărţind materiale electorale. La fel s-a întâmplat şi la masa festivă pe care Primăria a dat-o, din bugetul local, bătrânilor din centrele de zi şi la Hramul bisericii din Aradul Nou, acţiuni desfăşurate pe bani publici. „Echipa Falcă împărţea materiale electorale în care scria explicit „Votaţi Falcă”, a declarat Tiberiu Dekany. Primarul Falcă a împărţit în tot cartierul Bujac fluturaşi electorali prin care cheamă cetăţenii la inaugurarea stadionului Şega, renovat din banii publici. Dekany l-a acuzat pe finul lui Băsescu că nu şi-a plătit nici ocuparea domeniului public la lansare în cursa electorală şi că este obişnuit să nu plătească nimic, inclusiv utilităţile fiind plătite până nu demult de o firmă pe care a favorizat-o. Firma care face campania electorală a PD-L a fost favorizată ca să nu plătească ocuparea domeniului public pentru panourile publicitare care anunţă deschiderea unui complex comercial, care, în opinia liberalilor îi plăteşte acum gazul lui Falcă.

(Gardianul 9 mai 2008- Miron Radu)

Finul lui Băsescu se luptă în stradă cu lipitorii de afişe

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost implicat într-un scandal cu un grup de tineri care lipeau afişe pentru un contracandidat de-al său.

În faţa stadionului UTA, pe dosul panoului de afişaj, primul afiş care a fost lipit a fost cel al candidatului Gheorghe Falcă. S-a ales acest loc pentru că afişul putea fi văzut de către maşinile care treceau prin zonă, dar şi atunci când staţionau la semafor. După ce au văzut că afişul primarului-candidat a fost lipit şi acesta nu a păţit nimic şi alţi candidaţi au folosit aceeaşi parte a panoului de afişaj. În week-end, un grup de tineri intenţionau să lipească afişe cu candidatul PNG la Primăria Aradului în zona UTA. Manuel Alin Ionulescu, Ioana Bianca Madăr-Dan, Anca Mihuţ şi Ionuţ Chivulescu au început să-şi lipească afişele. „Totul a fost în ordine până în momentul în care a apărut din senin primarul în funcţie Falcă Gheorghe, care cu un ton violent a început să ţipe din maşină către Ionuţ Chivulescu: „Băiete nu lipi afişul acolo, nu mă fă să cobor la tine!”, povestesc cele două tinere. Gheorghe Falcă spunea că se încerca plasarea afişului pe partea din spate a panoului, unde de altfel erau lipite afişe cu ceilalţi candidaţi dintre care trei afişe erau chiar ale lui. Apoi, Falcă a chemat răcnind la telefon poliţia. „A apărut un comisar urmat în minutele următoare de 2 agenţi de poliţie. După circul provocat, Falcă a dispărut nu înainte de a îndemna poliţia să ducă tinerii la secţie. Pentru o astfel de situaţie primarul a mobilizat trei  agenţi de poliţie iar pentru toate fărădelegile lui, aşteaptă să se închidă ochii”, a declarat Edeleni Coloman, candidatul PNG la Primăria Aradului. După plecarea lui Falcă, studenţii au fost duşi cu maşinile poliţiei la secţie, unde s-a întocmit un proces verbal. „Umilinţa pe care isteria primarului le-a provocat-o este un abuz strigător la cer. Ieşirile nervoase ale primarului ne fac  să trăim cu frica în sân că poate azi ne va prinde isteria lui”, a declarat Loredana Rus, membru PNG.

(Gardianul 12 mai 2008-Miron Radu)

„Ghiţă” este aşteptat de DNA la portiţă

PSD a scos la bătaie, în Arad, un banner imens prin care face apel la o cunoscută melodie aparţinând Cleopatrei Stratan.  Pe balconul sediului partidului, între imaginile imense ale candidaţilor la Primărie, Dorel Căprar şi preşedinţia Consiliului Judeţean, Florin Remeţan, este afişată o pânză albă cu o inscripţie prin care „Ghiţă” este anunţat că este aşteptat de DNA la portiţă. Deşi nu s-au făcut alte precizări, bannerul face apel la dosarele penale ale actualului primar, Gheorghe Falcă (PD-L), finul preşedintelui Băsescu, instrumentate de DNA. Tema dosarelor primarului şi a intenţiei acestuia de a candida, în ciuda acestora, este atinsă şi de alţi candidaţi la alegeri din Arad. Sloganul electoral al candidatului PRM, Valentin Paul Neamţ (fost primar liberal în perioada 1998-2000) este: „Votaţi cu toţii/Să dăm jos hoţii!”, fără a preciza însă cine sunt hoţii vizaţi.

(Gardianul 16 mai 2008- Miron Radu)

 

Poliţia arădeană acuzată că este Pro-Falcă

Două partide arădene protestează împotriva Poliţiei care ar fi influenţată de către primarul Falcă. După ce câţiva studenţi care vroiau să lipească afişe electorale ale lui Edeleni Coloman, candidatul PNG la Primărie, pe un afişier din zona UTA, au fost ridicaţi de poliţia chemată de primarul Gheorghe Falcă, scandalul a fost amplificat ulterior de o decizie a Biroului Electoral Municipal. Edeleni Coloman a precizat că PNG a adresat o plângere BEM, cerând atenţionarea candidatului Gheorghe Falcă, care a comis un abuz chemând poliţia pentru a rezolva o problemă minoră. „Studenţii au fost duşi la secţie unde au fost ţinuţi o oră şi jumătate, doar pentru că au intenţionat să lipească afişe, unde, pe un panou de afişaj legal”- a spus Edeleni Coloman. Deşi se solicita doar un semnal de atenţionare a lui Falcă, spre surpriza iniţiatorilor demersului, acesta a fost respins prin votul împotrivă al reprezentanţilor PD-L, UDMR, PRM şi PSD, pentru admiterea plângerii mai votând, alături de PNG, PNL şi FDG. „Nu ne vom opri aici. Vom merge până la Consiliul Europei pentru a semnala acest abuz comis de primarul Falcă”, a promis Edeleni Coloman.

În timp ce Falcă a chemat la ordine poliţia pentru a ridica studenţii care vroiau să lipească afişe, liberalii se plâng de faptul că însuşi candidatul Falcă lipeşte afişe pe locuri nepermise adică pe poziţiile nealocate vreunei formaţiuni politice pe panourile de afişaj. Tiberiu Dekany, viceprimar, candidatul PNL pentru Primărie, a mai spus că mai mulţi arădeni care au postat afişele sale pe geamurile locuinţelor proprii au fost somaţi de angajaţii Direcţiei de Pază, subordonată Primăriei, să le îndepărteze. Însă Aradul este împânzit de zeci de banere electorale ale lui Falcă amplasate în balcoanele locuinţelor sau pe casele oamenilor. Fără ca cineva să sesizeze aceeaşi Direcţie de Pază. „Noaptea trecută au îndepărtat toate banerele noastre amplasate în Arad. A doua zi, în loc au apărut o sută de banere ale PD-L”, a spus Dekany. Alianţa electorală PNL-PNŢCD s-a mai plâns de ameninţări proferate la adresa candidaţilor săi şi de faptul că uşile sediilor celor două partide au fost vandalizate. „Primarul Falcă nu l-a pedepsit pe candidatul Falcă, asta este problema”, a punctat Dekany. Liberalii acuză faptul că poliţia arădeană răspunde la comenzile lui Falcă şi au anunţat că vor sesiza abuzurile primarului direct ministrului de Interne, Adrian David, care va veni la Arad în zilele următoare.

(Gardianul 16 mai 2008- Miron Radu)

 

Finul lui Băsescu îşi timorează contracandidaţii

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a năvălit în studioul unei televiziuni locale cu doar un minut înaintea intrării în direct a unui candidat liberal la consiliul municipal, într-o emisiune electorală a PNL. Cristian Moisescu, fost primar al Aradului în perioada 1992-1996, aflat pe locul al doilea al listei de consilieri PNL pentru consiliul local municipal Arad, a declarat ieri că pe când se pregătea să intre în emisie într-o emisiune electorală a partidului său, cu mai puţin de un minut înainte de intrarea în direct s-a trezit că Falcă a năvălit pur şi simplu în platou şi a început să strige, aruncând spre el cu fluturaşi electorali ai PNL. În opinia candidatului liberal, primarul  a încercat să-l timoreze, nemulţumit de o scrisoare deschisă pe care i-a adresat-o şi care este distribuită în cartiere de liberali. Mai mult, un insert video cu opinii ale arădenilor referitoare la scrisoare a fost refuzat spre difuzare în aceeaşi emisiune de către conducerea postului respectiv. „Falcă Gheorghe este un tip cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, o persoană foarte vicleană”, a spus Cristian Moisescu. Şocat de atitudinea lui Falcă, acesta a completat: „Mă aşteptam la puţin respect măcar faţă de vârsta mea, pentru că aş putea să-i fiu tată”. Un episod similar l-a avut în prim-plan pe acelaşi Gheorghe Falcă în anul 2004, în campanie, când acesta a intrat în studioul altei televiziuni arădene în timp ce echipa fostului primar Dorel Popa participa la o emisiune electorală în direct, stârnind un adevărat scandal.

Cu patru ani în urmă, Cristian Moisescu s-a aflat în echipa de campanie a lui Gheorghe Falcă pe care, cu popularitatea sa, l-a ajutat să ajungă primar. A rămas celebră imaginea celor doi, pe o bicicletă-tandem, mergând prin centrul Aradului. Ulterior, Moisescu s-a dezis de PD şi de Falcă, căruia i-a adresat o scrisoare deschisă extrem de acidă. Faţă de incidentul de joi, conducerea PNL şi-a rezervat dreptul de a protesta inclusiv la CNA. Tiberiu Dekany, candidatul PNL la Primărie, a completat că în Arad a continuat campania de distrugere a banerelor liberale. Liberalii au fotografiat o Dacie papuc din care au coborât persoane care au vandalizat banerele PNL. ŞI aceste fotografii vor fi puse la dispoziţia ministrului de Interne, Cristian David, pentru că liberalii cred că Jandarmeria şi Poliţia arădeană ar acţiona părtinitor faţă de primar.

(Gardianul 17 mai 2008-Miron Radu)

 

La Arad, lupta electorală se dă la înălţime

La Arad, de câteva zile, lupta electorală a ajuns să vizeze banerele postate deasupra principalelor artere rutiere din oraş. Interesant este faptul că până acum, au fost vandalizate materialele postate atât de PD-L cât şi de PNL şi chiar de PC. Primul care a tras semnalul de alarmă asupra faptului că banerele sale sunt distruse a fost Tiberiu Dekany, viceprimarul liberal care candidează din partea PNL pentru funcţia de primar. Dekany a declarat că are doar şapte banere care au fost amplasate deasupra unor străzi din Arad, o parte dintre ele fiind rapid înlăturate iar altele au fost vandalizate. Acuzat indirect, primarul Gheorghe Falcă (PD-L) a replicat că şi banerele sale sunt vandalizate, aruncând responsabilitatea pe echipa de campanie a PNL şi direct pe Tiberiu Dekany. Spre deosebire de adversarul său liberal însă, Falcă are mult mai multe materiale de propagandă electorală în Arad, dintre care doar câteva au fost distruse. Unul dintre acestea, amplasat la înălţime peste una dintre cele mai circulate străzi arădene, Calea Victoriei, arată trecătorilor figura lui Falcă efectiv decupată, deasupra căreia este postat un înscris care dă vina direct pe echipa lui Tiberiu Dekany. Viceprimarul a reuşit să-şi înlocuiască o parte din banerele distruse, în care avea ochii scoşi prin ardere, însă în cursa vandalizărilor a apărut un nume nou, cel al fostului primar din perioada 2000-2004, Dorel Popa, candidatul PC pentru Primărie, care are ochii scoşi pe un baner postat deasupra străzii Banu Mărăcine, de asemenea o arteră rutieră circulată din Arad.

În faţa avalanşei de vandalizări de materiale electorale, poliţia arădeană a început o serie de acţiuni de control, inclusiv noaptea, când au loc luptele între echipele de afişaj ale diferitelor partide. Deşi nu au fost încă făcute publice numele autorilor actelor de vandalism electoral, mai multe partide susţin că deţin fotografii cu cei care distrug afişe sau banere. PNL nu mai are încredere în Poliţia arădeană şi îl aşteaptă pe ministrul Cristian David la Arad pentru a-i înmâna probele.

(Gardianul 19 mai 2008-Miron Radu)

PSD Arad crede că PD-L pregăteşte fraudarea alegerilor

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Arad, Dorel Căprar, candidat al partidului la Primăria Aradului, crede că PD-L pregăteşte fraudarea alegerilor locale. Social-democraţii acuză faptul că licitaţia pentru tipărirea buletinelor de vot ar fi fost câştigată de o tipografie aparţinând unui om de afaceri arădean care are o firmă de construcţii care a executat lucrări de zeci de milioane de euro de la începutul mandatului lui Gheorghe Falcă şi care chiar sponsorizează campania electorală a acestuia. PSD crede că se vor tipări buletine de vot în plus faţă de comanda Prefecturii şi că PD-L are de partea sa majoritatea preşedinţilor de secţii de votare din judeţ, funcţionari din primării direct subordonaţi primarilor în funcţie, membri PD-L şi totodată candidaţi pentru un nou mandat pentru acelaşi partid. „Considerăm că democraţilor nu le va fi foarte greu să influenţeze prin mijloace ilegale rezultatul scrutinului, mai ales în mediul rural. Aceştia îi au, pe lângă reprezentantul oficial al partidului în secţia de votare, atât pe preşedintele de secţie cât şi pe locţiitorul acestuia. Sunt trei oameni care pot trage sforile în favoarea PD-L, mai ales dacă li se dau şi câteva buletine de vot gata ştampilate pe care să le introducă în urnă. De asemenea, o altă variantă pe care, din câte am reuşit noi să aflăm, o au în vedere responsabilii de campanie ai PD-L, este aplicarea discretă a ştampilei „votat” în dreptul unui candidat sau al unei formaţiuni fără notorietate, buletinele astfel pregătite urmând să fie înmânate electorilor consideraţi a fi votanţi PSD, votul acestora devenind astfel nul”, a explicat Dorel Căprar modul în care ar putea fi fraudate alegerile.

PSD cere prefectului anularea licitaţiei pentru tipărirea buletinelor de vot şi impunerea condiţiei ca firmele participante să nu aibă acţionari care au derulat contracte mai mari de 10.000 euro cu administraţiile locale din judeţ şi să se impună obligativitatea executării tiparului fără a fi subcontractat altei firme.

(Gardianul 19 mai 2008-Miron Radu)

Primarul Falcă îl amendează pe candidatul… Falcă

Primăria Aradului s-a dovedit neîndurătoare cu partidele care au practicat afişajul electoral în locuri neautorizate. Inspectorii Primăriei conduse de democrat-liberalul Gheorghe Falcă au aplicat 8 amenzi pentru afişaj în asemenea locuri, amenzile fiind cuprinse între 8009 şi 1400 lei. Din 2 mai, au fost încheiate procese verbale pentru următoarele partide: PC, PNL, PSD şi, surpriză, PD-L, care au lipit afişe pe stâlpi ai reţelei de iluminat stradal şi în alte locuri neautorizate. Primăria va lua măsuri pentru îndepărtarea acestora şi curăţirea domeniului public de afişajul electoral neautorizat.

(Gardianul 23 mai 2008– Miron Radu)

Se caută cine este Ghiţă, cel aşteptat de DNA la portiţă

PD-L Arad a reclamat la Biroul electoral Municipal Arad faptul că PSD a afişat pe zidul sediului său, din centrul Aradului, un material textil uriaş cu inscripţia: „Ghiţă, te-aşteaptă DNA-ul la portiţă”, aluzie la o celebră melodie a Cleopatrei Stratan. Cu 5 voturi la 4, BEM a decis, ca de obicei, în favoarea solicitării PD-L, cerând înlăturarea afişajului respectiv despre care s-a spus că ar aduce atingere imaginii candidatului PD-L la Primărie, Gheorghe Falcă. PSD a anunţat că nu va recurge însă la îndepărtarea materialului incriminat şi că va ataca decizia BEM la Biroul Electoral Judeţean Arad. Motivul este, spun pesediştii, că este greu de stabilit exact cine este misteriosul „Ghiţă” despre care se face vorbire în înscrisul respectiv şi dacă acesta are vreo legătură sau nu cu finul preşedintelui Băsescu, candidatul PD-L la Primăria Arad.

(Gardianul 23 mai 2008- Miron Radu)

Gheorghe Falcă, cu casa pe mână

La fel ca fostul preşedinte Băsescu, cu câţiva ani  în urmă, al cărui ceas marca Rolex a fost fotografiat de adversarii politici pentru a demonstra câtă acoperire are butada „Sărac dar cinstit”, adversarii primarului Gheorghe Falcă din Arad au umplut oraşul de fluturaşi cu imaginea finului lui Băsescu purtând la încheietură un alt ceas valoros. Fluturaşii pornesc de la unu din sloganurile PD-L, completat: „Falcă a făcut treabă… Ceasul lui valorează cât o casă! Tu ai bani de cheltuieli?” Într-un medalion este prezentat şi obiectul cu pricina, marca Vacheron Constantin, apreciat la 28.300 dolari, conform unui site oficial al companiei producătoare. Deşi încă nimeni nu şi-a asumat paternitatea acestei campanii împotriva lui Falcă, ea se înscrie în tenta campaniei electorale a PNL Arad, condusă în favoarea contracandidatului liberal Tiberiu Dekany, viceprimar al Aradului, atacat la rândul său puternic de PD-L.

(Gardianul 23 mai 2008- Miron Radu)

CONCLUZII

Comunicarea politică în campania electorală are un rol esenţial. Candidatul trebuie să „se vândă” bine, adică să câştige încrederea electoratului şi să adune cât mai multe voturi. În această lucrare am studiat concret o premieră post-revoluţionară care a avut loc la Arad: Gheorghe Falcă, unicul primar cu două mandate.

Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a devenit primul primar cu două mandate consecutive la Arad. Gheorghe Falcă (PD-L) a reuşit să câştige în 2004 mandatul de primar în luptă directă cu Dorel Popa, la vremea respectivă primar, preşedinte judeţean al PSD Arad şi care, se cunoştea, are un electoral oarecum stabil, format în mare parte din comunitatea neoprotestantă din Arad, Popa fiind un cunoscut şi charismatic pastor baptist la cea mai mare biserică baptistă din municipiul de pe Mureş, Maranata, pe care de altfel a şi înfiinţat-o împreună cu un grup de apropiaţi după Revoluţie. Falcă era atunci vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi avea calitatea de fin al lui Traian Băsescu. El şi-a început în forţă mandatul reuşind să promoveze proiecte de investiţii fără precedent, beneficiind de finanţări extrem de avantajoase din partea BERD şi Băncii Mondiale. Aradul s-a transformat într-un uriaş şantier, proiectele echipei primarului aducând canalizare în cartiere, reabilitări de drumuri şi alei asfaltate inclusiv între blocuri pe spaţii lăsate de izbelişte de ani de zile. În acelaşi timp însă de numele său au început să fie legate unele umbre, legate de o tentativă de privatizare a societăţii RECONS către firma unui prieten, vânzarea considerată dubioasă a unui teren al fostei Fabrici de Zahăr firmei unor prieteni care au revândut rapid terenul în cauză la un preţ mult mai mare omului de afaceri Ovidiu Tender. Aceeaşi firmă a orchestrat însă, cum mai bine de un an înaintea tranzacţiei cu terenul, un schimb de locuinţă prin care Falcă a renunţat la un apartament de bloc tip Samantha ultradotat pentru o casă. Conform datelor obţinute de adversarii săi politici, numele său ar fi prezent în mai multe dosare penale instrumentate de DNA. Interesant este că arădenii i-au acordat încă încredere, în ciuda acestor probleme, în mare parte pentru că faţa Aradului s-a schimbat în patru ani mai mult ca în toţi anii dinainte de 2004, de la Revoluţie încoace.

În 2008, PD-L a ieşit la Arad cu un candidat care nu mai reprezenta o surpriză pentru nimeni: Gheorghe Falcă, un tânăr inginer de 40 de ani, primar al Aradului în perioada 2004-2008. S-a remarcat în politică încă de la Revoluţie, fiind participant activ la Timişoara şi în oraşul natal, Brad (judeţul Hunedoara), unde a participat la schimbarea structurilor politice. A fost membru CFSN şi din anul 1995 este membru PD, în 1996 devine preşedintele organizaţiei municipale de tineret a PD Arad, iar câteva luni mai târziu, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene de tineret a PD Arad şi după numai două luni, ajunge preşedintele acesteia. Are o ascensiune politică fulminantă: de la lipit afişe alături de membrii organizaţiei sale de tineret, în campania electorală din 1996, doi ani mai târziu preia organizaţia naţională de tineret a PD. În anul 2000 este ales vicepreşedinte PD Arad, candidează şi ajunge vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, unde se ocupă de investiţii şi infrastructură rutieră. În această perioadă, poziţia sa politică devine foarte stabilă în PD în urma căsătoriei cu fiica preşedintelui PD Arad, naşul fiind chiar Traian Băsescu, pe atunci preşedinte al partidului. În 2003 este ales secretar executiv al Biroului Permanent Naţional al PD, iar în 2004, primar al Aradului. Deşi în PD-L au existat tensiuni şi discuţii pentru nominalizarea unui candidat care să câştige din primul tur Primăria Aradului, partidul a comandat un sondaj de opinie în care au fost cuprinşi toţi potenţialii candidaţi din PD-L, dar şi din celelalte partide. Gheorghe Falcă a fost cotat cu peste 60% din voturi şi primar ales din primul tur. Contracandidaţii săi au atacat sondajul, au declarat că este măsluit, dar votul arădenilor avea să-l confirme. Gheorghe Falcă este unul dintre liderii PD-L la nivel naţional, iar la nivel local este perceput ca un abil politician. Candidatura sa în 2008 avea loc pe trendul ascendent al partidului pe care-l reprezenta, deci şansele sale erau foarte mari. Dar, el avea o mare problemă: era cercetat de DNA într-un dosar în care ar fi avantajat firma unor prieteni, care au cumpărat un teren la un preţ relativ scăzut, iar peste doi ani Falcă a făcut un schimb de apartament cu o casă, desigur cu firma aceloraşi prieteni. Schimbul a fost privit ca o mită mascată, deşi aceasta nu a putut fi dovedită, iar procesul se derulează încă pe rolul instanţelor. Deci, în acest context, candidatura sa a fost privită ca un adevărat act de curaj din partea PD-L. PD-L ştia că dacă reuşeşte să impună un candidat credibil la Arad, va câştiga Primăria, la fel ca şi în alte mari oraşe ale ţării deoarece exista o nemulţumire faţă de partidul care a guvernat în ultimii ani, PNL. Cel puţin la Arad, primarul din perioada 2004-2008, Gheorghe Falcă a arătat de nenumărate ori că politica dusă de către Guvernul liberal nu a fost benefică pentru Arad, care era mereu pe ultimele locuri la banii primiţi de la buget şi pe primele locuri la fondurile colectate din taxe şi impozite. Totul a culminat cu o „înmormântare” organizată în faţa Primăriei Aradului, fiind adus un sicriu pe care scria Guvernul Tăriceanu, simbolizând faptul că acesta a „înmormântat” financiar Aradul. Deci, în aceste condiţii, chiar şi nerealizările primarului Falcă devenit candidatul Falcă aveau motivaţii documentate.

Falcă s-a bucurat de fonduri mari în campania electorală, dar şi de consilieri de marketing şi imagine care au cunoscut realităţile Aradului. Campania sa s-a desfăşurat pe două componente: una individuală şi alta colectivă, a partidului, în jurul candidatului Falcă. La un moment dat, contracandidaţii săi au avut acelaşi gen de campanie: campanie negativă la adresa primarului în funcţie. Axându-se pe campania negativă, Falcă a fost victimizat în ochii arădenilor.  Contracandidaţii săi l-au atacat că şi-a folosit fetiţa într-un spot publicitar şi pe afişele electorale, unde candidatul Falcă poza alături de soţie şi copil, că are ceas prea scump şi chiar a fost comparat cu Hitler, Stalin şi Ceauşescu.

Candidatul PD-L la Primăria Aradului, Gheorghe Falcă şi-a bazat întregul mesaj electoral pe principala problemă a arădenilor care doreau să continue proiectele începute în oraşul lor. El a avut o campanie pozitivă, în care arăta ce va face în Arad dacă va fi ales primar. În afişul electoral acesta era fotografiat într-o cămaşă obişnuită, având sloganul „Mergem înainte! Construim!”, referindu-se la proiectele începute şi nefinalizate. Benerele suspendate de-asupra şoseleor, aveau alt mesaj electoral: „Falcă primar-pentru Arad noi construim”, iar mashurile agăţate de sute de balcoane, „Noi votăm Falcă”, pentru a arăta că alegătorul de rând îl simpatizează.

În urma campaniei electorale pentru alegerile locale din 2008 de la Arad s-a constatat că deşi au fost folosite succesiv mai multe campanii electorale negative la adresa lui Falcă şi PD-L, aceştia fiind ţinta tuturor contracandidaţilor, ele nu şi-au atins ţinta. Au fost alocate fonduri mari, s-a cheltuit enorm, dar rezultatul a fost minim. Această campanie a fost un spectacol de tipul luptelor cu mare miză. Cu cât este mai intens conflictul, cu atât mai mulţi oameni sunt atraşi de el. Candidaţii partidelor în alegerile locale din 2008 pentru Primăria Aradului şi-au asumat un risc enorm: campania negativă promovată le-a atras o reacţie negativă din partea electoratului. Gheorghe Falcă a fost victimizat, iar electoratul a fost cel care a decis. În urma campaniei negative, au existat voci în rândul electoratului care au susţinut sloganul: „Toţi au furat, dar măcar Falcă a făcut ceva şi pentru noi”.

Conform datelor oficiale obţinute după centralizarea de la Biroul Electoral Municipal, în Arad s-au prezentat la vot pentru alegerea primarului 60.620 dintre cei 158.975 alegători înscrişi pe liste. Dintre aceştia, 40.417 au votat pentru Gheorghe Falcă, adică 66,67 %. După împărţirea mandatelor, ţinând cont şi de redistribuire, PD-L  a obținut 15 posturi de consilieri locali dintr-un total de 21.

Apariția prezentei lucrări înaintea campaniilor electorale ale anului 2012 poate deveni un posibil moment de analiză și, de ce nu, poate oferi prilejul unor învățăminte pentru cei care se vor lansa în cursa electorală. Este posibil chiar ca unele nume amintite în lucrare să se lanseze într-o nouă competiție, cu ale mesaj, altă strategie și cu alte așteptări. Sperăm ca, lecturând aceste pagini, să poată trage învățămintele care să-i ajute să evite greșelile trecutului  și să poată construi o campanie de succes pentru ei dar și pentru electoratul căruia i se vor adresa.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Evenimentul Zilei, C.T. POPESCU: „Nu am visat să fiu preşedintele României”, 16 Martie 2009

[2]. B 1TV, Radu Moraru, „Naşul”, 8 decembrie 2009

[3]. Evenimentul Zilei , Colin Sparks: „Pilonii presei din România rămân politizaţi”, 1 decembrie 2009

[4]. Săftoiu, Claudiu, Jurnalismul politic”, Editura Trei, 2003

[5]. Săftoiu, Claudiu,, Manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni, Bucureşti, Editura Trei, 2003

[6]. Agenţia de Monitorizare a Presei, „Libertatea presei în România în anul 2008”, mai 2009

[7]. Financiarul, „Condiţia jurnalistului român este azi mai fragilă”,  4 Mai 2008

[8]. Fundaţia Soros, „Libertatea de exprimare şi informare: mijloace, constrângeri şi oportunităţi”, Timişoara, 9-11 decembrie 2008

[9]. Almond, R., Verba, N., Cultura civică, Bucureşti, DuStyle, 1996,

[10]. Bertrand, Claude-Jean, (coord.), Introducere în presa scrisă şi vorbită, Iaşi, Polirom, 2001

[11]. Bondrea, Aurelian, Sociologia opiniei publice şi a mass-media, ed. a 2-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004

[12]. Patrik Charaudeau, Rodolphe Ghiglione, Talk show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit, Iaşi, Polirom, 2005,

[13]. Chişu, Lucian,  Introducere in mass-media, ed. a 2-a, Bucureşti, Fundaţia România de Mâine, 2004

[14]. Craia, Sultana, Teoria comunicării, Bucureşti, Fundaţia România de Mâine, 2000

[15]. Cuilenburg, J:J: Van, Scholten, O., Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Bucureşti, Humanitas, 1998

[16]. DeFleur, Melvin, Ball-Rockeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Iaşi, Polirom, 1999

[17]. Edelman, Murray, Politica şi utilizarea simbolurilor, Iaşi, Polirom, 1999

[18]. Alex Groblacher, Comunicare politică. O abordare practică, Bucureşti, Fundaţiei Konrad Adenauer, 2004

[19]. Rose Marie Haineş, Televiziunea şi reconfigurarea politicului, Iaşi, Polirom, 2002

[20]. Lochard, Guy, Boyer, Henri, Comunicarea mediatică, Iaşi, Institutul European, 1998

[21]. McQuail, Denis, Comunicarea, Iaşi, Institutul European, 1999

[22]. Mitran Ion, Nichitelea Pamfil, Politologie,  Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005, ed a 2-a 2006,

[23]. Palmer, Michael, Ruellan, Denis, Jurnaliştii-vedete, scribi sau conţopişti, Bucureşti, Tritonic, 2002

[24]. Pavel, Doru, Turianu, Cornel, Calomnia prin presă, Bucureşti, Şansa, 1996

[25]. Pop, Doru, Mass-media şi politica, Iaşi, Institutul European, 2000

[26]. Popa, Dumitru, Titus, Deontologia profesiunii de ziarist, Bucureşti, Norma, 2000

[27]. Randall, David, Jurnalismul Universal, Iaşi, Polirom, 1998

[28]. Runcan, Miruna, Introducere în etica şi legislaţia presei, Bucureşti, 1998

[29]. Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din ştiinţele comunicării şi studiile culturale, Iaşi, Polirom, 2001

[30]. Luminița Roșca, Formarea identității profesionale a jurnaliștilor, Iaşi, Polirom, 2002

[31]. Schwartz, Gheorghe, Politica şi presa, Iaşi, Institutul European, 2001

[32]. Thoverson, Gabriel, Comunicarea politică azi, Bucureşti, Antet, 1996

[33]. http://www.ziare.com

[34]. http://www.gardianul.ro, articole campania electorală la Arad

[35]. http://www.aradon.ro

[36]. http://www.infotv.ro

[37]. Bongrand,  Michel, „Le marketing politique”, Presses Universitaires de France, Paris, 1993

[38]. Noir, Michel ,„Reussir une campagne electorale:suivre l’exemple americain ?”, Les Editions d’Organisations, Paris, 1997

[39]. Kotler, Philip, „Managementul marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1997

[40]. Săftoiu, Adriana, „Îndrumar pentru campaniile de marketing politic”, 2008

[41]. Lucian Popescu,  „Nicolae Manolescu: Nici un singur articol în presa franceză despre Raportul Tismăneanu”, HotNews, 18 august 2008

[42]. http://www.dictsociologie.net

[43]. http://www.infopolitic.ro

[44].www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/105128/Politica-2-0-De-la-media-generata-de-votanti-la-managementul-campaniilor-online.html

[45].  „Politica 2.0: Votanţii din România nu stau pe net. Atunci, aşteptăm să dispară toţi alegătorii?”, Hotnews, 30 septembrie 2008

[46].  http://www.glsa.ro

  1. Ionel Barbu
    April 23, 2012 at 6:58 am

    Super ! Felicitari !

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: